FOTBAL. Echipele gălăţene din cel de-al treilea eşalon de fotbal au obţinut victorii clare în etapa a III-a a competiţiei. Sporting Lieşti a câştigat în deplasare, la CSM Rm. Sărat, cu 2-0, în timp ce Unirea Braniştea a învins la scor (5-0) pe Viitorul Oneşti. Vom reveni cu amănunte.
HANDBAL. Debut cu dreptul în Divizia A de handbal feminin. CSM Galaţi a întâlnit-o pe Unirea Slobozia, de care a dispus cu 32-28, după un joc interesant şi dominat în totalitate de elevele antrenoarei Daciana Balaban. Componenţa echipei învingătoare: Micu, Petre - Kojici 4 goluri, Lazăr, Merlă 4, Bordeianu, Bichir 7, Prescură 7, Chiriac, Trincă, Corban 3, Ichim, Radaeva 3, Zegrean 1, Milici 1, Sandu 2.
TENIS. Gălăţeanca Patricia Ţig a ajuns până în semifinalele turneului WTA "Ţiriac Trophy", dotat cu premii de 115.000 de dolari, după o victorie foarte importantă în faţa olandezei Koevermans, scor 6-1, 3-6, 7-5. În semifinale, însă, Patricia Ţig a cedat în două seturi în faţa unei jucătoare din Liechtenstein.