Liderul din Braniștea și-a respectat statutul

Liderul din Braniștea și-a respectat statutul
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Runda a patra a adus echipei Unirea Braniștea încă o victorie, a treia din acest sezon, respectiv a doua din deplasare. Meciul de la CSM Adjud, de sâmbătă după-amiază, s-a încheiat cu succesul echipei conduse de Alex Iliuciuc, cu scorul de 2-1, după o tabelă albă la pauză.

O primă repriză echilibrată, pentru ca în cea de-a doua să vină golurile de trei puncte pentru postura de lider în clasament. În minutele 58 și 69 au punctat talentații juniori Neagu și Frunză. Primul gol, în urma unei acțiuni colective la capătul căreia s-a aflat rezerva Neagu, iar al doilea la capătul unui corner. De notat că Unirea a terminat în zece, după ce în minutul 78 a fost eliminat fundașul stânga Hilohi. Cei din Adjud au marcat în minutul 90+1, prea târziu să se mai pună problema învingătoarei.

Unirea: Ursu - Mihai, Popa, Murgoci, Hilohi - D. Cireș, Bordun, Frunză - Olteanu, Coman, Munteanu. Au mai jucat: Neagu, Răducan, M. Cireș, Vasile.

Cu acest succes, Braniștea a acumulat zece puncte și se menține în fruntea plutonului din seria a doua.  În runda viitoare, la Braniștea vine ultima clasată - Dacia Unirea Brăila.

Sporting, la al doilea eșec în patru etape

Lieștenii au jucat în fața propriilor spectatori, dar n-au putut evita înfrângerea. A fost 2-3 (2-1) cu Aerostar Bacău, una dintre pretendentele la primele locuri. Este al doilea meci de acasă încheiat cu înfrângere. Cele patru puncte de care dispune Sporting în momentul de față au fost acumulate la jocurile din deplasare (1-1 la Braniștea și 2-0 la Rm. Sărat). Contra băcăuanilor, au condus lieștenii cu 2-1, dar în partea a doua s-a conturat un eșec dureros. Autorii golurilor gazdelor a fost fundașul Claudiu Maftei, dintre care primul din penalti. Următorul meci are loc în deplasarea la Sepsi 2 Sf. Gheorghe.

În celelalte meciuri s-au consemnat rezultatele: Viitorul Onești - KSE Tg. Secuiesc 0-1, Voința Limpeziş - CSM Rm. Sărat 2-0, Dacia Unirea Brăila - Sepsi 2 - 0-4.

Citit 1794 ori Ultima modificare Duminică, 22 Septembrie 2024 13:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.