Oțelul s-a întărit în defensivă

Oțelul s-a întărit în defensivă
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

După ce a avut de îndurat multe probleme de lot, în special în privința jucătorilor din linia apărării, antrenorul Dorinel Munteanu a recurs la legitimarea unui nou fundaș

Astfel, în curtea Oțelului a sosit Martin Angha, un fundaș central polivalent pentru a acoperi orice post din apărare. Elvețianul Angha s-a format la Arsenal, echipă pentru care a debutat într-un meci de Champions League. În vârstă de 30 de ani, a suferit mai multe accidentări de-a lungul carierei, ceea ce i-a stopat ascensiunea dorită. Ultima oară a jucat la Wehen, în Liga a II-a germană, de unde a retrogradat în sezonul anterior, cu 26 de prezențe pentru echipa sa. Anterior, a mai jucat la Al Adalah (Arabia Saudită), Siitard (Olanda), Sion (Elveția), St. Gallen (Elveția), Munchen 1860 (Germania) și Nurnberg (Germania).

”Este o onoare să reprezint un club cu o asemenea tradiție și cu asemenea suporteri așa cum are Oțelul. Știu că voi fi antrenat de fotbalistul cu cele mai multe meciuri din naționala României, o figură emblematică, știu că trebuie să dau totul meci de meci și asta voi face. Abia aștept să cunosc atmosfera de pe stadion. Hai, Oțelul!”, a fost prima declarație a lui Angha, din postura de jucător al gălățenilor.

E de așteptat ca noul transfer să facă parte din lotul Oțelului abia de la meciul cu CFR Cluj, primul după pauza competițională din această lună.

Citit 2474 ori Ultima modificare Joi, 03 Octombrie 2024 19:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.