Echipele gălățene din Seria a II-a a Ligii a III-a de fotbal se află în fața unor partide importante pentru clasament
Cel mai interesant duel al etapei este cel dintre KSE Tg. Secuiesc și Sporting Liești, ocupantele locurilor 2 și 4. Ambele echipe țintesc victoria, gazdele pentru menținerea poziției, în timp ce oaspeții pentru a-și consolida clasarea în play-off. De această miză este interesată și echipa din Braniștea. Iată clasamentul la zi: 1. Aerostar Bacău 24 puncte, 2. KSE Tg. Secuiesc 22 p, 3. Unirea Braniștea 21 p, 4. Sporting Liești 20 puncte.
La Sporting Liești, cuvântul de ordine este obținerea unui rezultat favorabil. Pregătirile din această săptămână au decurs foarte bine. Toți jucătorii sunt hotărâți la un efort susținut, pentru a obţine un rezultat pe măsură. Meciul nu este deloc ușor, echipa din Tg. Secuiesc a demonstrat un joc eficient, care i-a adus un succes categoric ca scor în tur, 3-0, chiar la Liești. Nu întâmplător se află pe locul al doilea. Cei de la Sporting au și două absențe: fundașul Maftei - suspendat, respectiv Chiriac - indisponibil.
"Cu toate acestea, jucătorii noștri sunt conectați la meci și nu concep decât victoria. Cunoaștem potențialul adversarului, este redutabil acasă, însă printr-o dăruire suplimentară putem să obținem un rezultat bun. Avem și experiența unor astfel de meciuri, astfel că putem încheia cu un rezultat favorabil", ne-a mărturisit antrenorul Cătălin Savu.
Întâlnirea va fi condusă de un arbitru din Buzău, Cristian Bulibașa.
Rezultatul de la Tg. Secuiesc poate aduce câștigarea unui loc în clasament şi celor de la Braniștea. Unirea joacă acasă cu ultima clasată, Voința Limpeziș - adversar fără punct obținut până acum. Și la Braniștea sunt destule absente, dar valoarea lotului trebuie să își spună cuvântul. Este vorba despre Murgoci și Enache - accidentați, precum și juniorul Frunză - suspendat.
Antrenamentele și-au urmat cursul normal, iar jucătorii vor aborda partida numai la victorie.
Arbitrează o brigadă din Brăila, cu Cristian Vârgolici la centru.
Toate meciurile de sâmbătă vor debuta la ora 14:00.
Campionatul Județean
Liga a IV-a, etapa a noua, are câteva meciuri interesante, în special derbiul Cudalbi - Ivești. Iată programul complet (duminică, ora 12:00): Alegria Matca - CS Ghidigeni, Progresul Munteni - Lascăr Schela, Victoria Independența - Agrostar Tulucești, Voința Cudalbi - Gloria Ivești, Siretul Cosmești - Covurluiul Tg. Bujor, Avântul Drăgănești - Viitorul Umbrărești.
Liga a V-a (duminică, ora 11:00): Siretul Piscu - Mălina Smârdan, Luceafărul Berești - Zorile Grivița, Viitorul Frumușița - Viitorul Costache Negri, Voința Cișmele - Răzeșii Valea Mărului, Flacăra Pechea - Foresta Șendreni, Prutul Vlădești - Viitorul Slobozia Conachi, iar Avântul Jorăști stă.
* Altfel, echipa feminină de fotbal Oțelul (al doilea eșalon) va juca, în acest weekend, în deplasare cu Vulpiţele Galbene Roman. Este al cincilea joc din acest sezon, primele patru încheindu-se cu două victorii și două înfrângeri.