Echipa gălățeană CSM Arcada, angajată în cea de-a doua competiție europeană (CEV Cup), se pregătește de meciul retur cu italienii de la Trentino Volley
Cum în tur victoria a revenit peninsularilor - o grupare puternică a competiției, şansele gălăţenilor de calificare sunt aproape nule. La Galați a fost 3-1 pentru campionii Europei, așa că echipei noastre nu-i rămâne decât să facă un joc curajos, astfel ca părăsirea CEV Cup să fie făcută într-un mod onorabil.
Gălățenii au avut un răgaz în campionatul intern, având liber în etapa de sâmbătă. Astfel, s-au putut concentra pe pregătirile în vederea acestei deplasări europene. Meciul retur de la Trento se joacă miercuri seară, de la ora 20.00.
Plecarea spre Italia a avut loc luni după-amiază, iar marți sunt programate antrenamente. Deplasarea a fost făcută cu întreg lotul folosit și în tur, fără nicio absență. Jucătorii pe care mizează Arcada sunt: Bala (căpitanul echipei), Butnaru, Ionescu, Constantin, Kosinski, Cristudor, Kavogo, Hernandez, Aldea, Marshall, Mohamed, Bakonji, Freimanis şi Rață.
Forul continental a anunțat că arbitrii întâlnirii sunt din Grecia şi Portugalia.