Oțelul, pe locul 10 în topul valorii jucătorilor

Oțelul, pe locul 10 în topul valorii jucătorilor
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Echipa pregătită de Dorinel Munteanu a reușit să acapareze de cele mai multe ori atenția ca unitate de grup, prin forța jocului arătată de întregul colectiv, dar sunt și câțiva jucători care s-au remarcat din punct de vedere individual.

Oțelul se află pe locul 9 în Superligă, în cursa pentru ocuparea unei poziții de play-off, dar marea realizarea a gălățenilor este că vin din Liga a III-a, cu două promovări consecutive și o comportare foarte bună în Superligă, după revenirea în prim-planul fotbalului românesc. În sezonul trecut, Oţelul era considerată un fel de Unirea Slobozia a zilelor noastre, prin prisma valorii scăzute a lotului, conform evaluărilor de la vremea respectivă. Unii jucători au reușit însă să-și crească semnificativ cota sub comanda lui Dorinel Munteanu în ultimul an și jumătate, așa că Oțelul se situează acum aproape de mijlocul clasamentului ca medie valorică a jucătorilor săi. Gălățenii au o cotă medie de 326.000 de euro, conform transfermarkt - site de specialitate în evaluarea fotbaliștilor. La acest capitol, cel mai bine se situează FCSB, cu 1,32 milioane de euro/ jucător, urmată de Rapid - cu 1,03 milioane de euro. Topul este continuat de CSU Craiova (919.000 de euro), Sepsi (520.000), ”U” Cluj (513.000) și CFR Cluj (423.000).

La polul opus, se situează nou-promovatele Unirea Slobozia (cu 217.000 euro/jucător) și Gloria Buzău (277.000).

Cel mai bine cotat fotbalist al Oțelului este atacantul Alexandru Pop, estimat la 1,3 milioane de euro, dar pe care gălățenii l-ar putea pierde gratis, în cazul în care nu se va semna prelungirea contractului său până la finalul acestui an calendaristic. Pop mai are contract până pe 30 iunie 2025, dar din ianuarie poate semna cu un alt club pentru sezonul următor.

Oțelul, cei mai mulți străini din Superligă

Gruparea gălățeană are cei mai mulți fotbaliști străini legitimați din întregul campionat, 18 jucători din 31 având alte naționalități, ceea ce face ca mai bine din jumătate de lot să fie compus din jucători de peste hotare. CFR Cluj are 16 străini, iar Poli Iași, UTA și Botoșani - câte 15. Cei mai puțini au Farul (3), Hermannstadt (6) și FCSB (8). "U" Cluj, liderul campionatului, are nouă străini în lot, din totalul de 27 de jucători.

Antrenorul Dorinel Munteanu are sub comanda sa 31 de jucători, dintre care doar trei n-au prins niciun minut într-un joc oficial pe durata actualului sezon. Doar CFR Cluj (37 jucători) și Petrolul (32) au mai mulți decât Oțelul, iar cei mai puțin sunt la Farul, Hermannstadt, Dinamo și "U" Cluj - cu câte 27.

Ca medie de vârstă, Oțelul este a patra grupare în top, cu o medie de 27,3 ani, devansată de Unirea Slobozia (27,6 ani ca medie), FC Botoșani și "U" Cluj (ambele cu câte 27,5). Cea mai mică medie de vârstă a lotului este la Farul (25,4), iar sub 25 de ani se mai încadrează alte trei echipe: Dinamo (25,7), Rapid (25,8) și Poli Iași (25,9).

Citit 2435 ori Ultima modificare Joi, 28 Noiembrie 2024 13:48

5 comentarii

  • postat de Cel mai urit club, bani de la săraci pentru smecheri...
    Joi, 28 Noiembrie 2024 14:30
    173.245.207.***
    M-am spart. Jucător metalul Buzău... Dacă primăria Galați, prin c. L galati nu mai da un ban clubului otelul? Asc plinge...de unde bani? Clubul otelul e antinatura în superliga.. Miloaga la primarie..
    6
    4
  • postat de vikingul tulin
    Joi, 28 Noiembrie 2024 14:26
    81.196.174.***
    valoarea jucatorului, e data de evolutiiile pe teren.
    0
    1
  • postat de Alin
    Miercuri, 27 Noiembrie 2024 19:35
    86.124.115.***
    Din iarnă Valentin Robu de la Metalul Buzău va juca la Oțelul.
    2
    20
  • postat de Vasile
    Miercuri, 27 Noiembrie 2024 19:34
    86.124.202.***
    Să-i mulțumim lui Dorinel pt că de 3-4 ani ne aduce singurele bucurii la Galați, tot el ne va bucura și încontinuare!! Trbuie să-l susținem NECONDIȚIONAT chiar dacă sunt și destule răutăți care-l blamează, noi trbuie să fim alături de O-țe-lul!!
    3
    37
  • postat de dupa site-uri...
    Miercuri, 27 Noiembrie 2024 19:03
    128.127.118.***
    erau pe 9, au cazut pe 10?
    23
    4

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.