CSM Galați are de jucat o nouă etapă pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 18,30, la Sala Sporturilor ”Dunărea”, în compania multiplei campioane UBT Cluj-Napoca.
Gălățenii au acumulat o singură victorie până acum în campionat, în timp ce clujenii au călcat strâmb în trei din cele nouă partide disputate (cu două mai puțin decât restul echipelor). Partida ar fi trebuit să se dispute inițial la Cluj, dar s-au inversat jocurile dintre tur și retur între cele două formații, întrucât clujenii vor pleca de la Galați direct în Spania, pentru meciul cu Valencia din Eurocup.