Gruparea gălățeană avea nevoie de o schimbare la nivelul băncii tehnice, după cele întâmplate pe parcursul celor zece etape cu Ovidiu Burcă la cârma echipei, iar noul antrenor a fost foarte pozitiv la primele declarații din actuala postură.
Lupta pentru evitarea retrogradării se anunță a fi una extrem de dură în acest sezon pentru Oțelul, după ce formația gălățeană și-a îngreunat existența prin rezultatele îndoielnice obținute în ultima perioadă. Cu toate acestea, antrenorul Laszlo Balint, numit în această săptămână la cârma echipei, s-a declarat foarte optimist și crede în șansele formației sale de salvare de la retrogradare. Acesta a fost prezentat oficial de către președintele Cristi Munteanu.
„Am semnat cu o echipă importantă a fotbalului românesc, o fostă campioană, chiar dacă momentul nu este tocmai fericit. Știu că este o responsabilitate pentru mine, dar am acceptat cu foarte mare încredere această provocare, pentru că din punctul meu de vedere, valoarea jucătorilor Oțelului și a lotului în general, colectiv vorbind, este peste ceea ce arată clasamentul. Eu cred că este doar un context nefericit. Important este ca toată lumea din club să reacționeze. Am foarte mare încredere că va exista un spirit de unitate și, până la urmă, lucrurile se vor așeza în așa fel încât să terminăm acest sezon cu fruntea sus și, bineînțeles, fără emoții”, a spus Laszlo Balint.
Deși ultimele sale experiențe din Superliga nu s-au bucurat de succes, încheind foarte devreme aventurile cu CSU Craiova, UTA și Petrolul, antrenorul Laszlo Balint se bucură încă de o imagine bună ca antrenor pentru prima ligă a țării noastre.
Din stafful său va face parte și Alin Pânzaru, provenit de la Dacia Unirea Brăila (unde era antrenor principal), care a mai pregătit-o pe Oțelul ca principal în liga a treia.
Fanii, element principal pentru Balint
Un factor important pentru alegerea lui Balint de a veni în acest moment delicat al echipei noastre îl reprezintă, conform spuselor sale, masa mare de fani ai roș-alb-albaștrilor.
„Oțelul este o echipă iubită, este o echipă cu o masă mare de suporteri. Mesajul meu către suporteri este că am venit aici să muncesc, să pun fiecare strop de energie în slujba echipei și să facem tot posibilul să reușim să ajungem într-o zonă sigură a clasamentului cât mai repede. Îi așteptăm să susțină echipa, pentru că echipa asta a demonstrat în ultima perioadă că poate face rezultate frumoase, a demonstrat că poate atinge performanțe remarcabile pe plan intern. Îmi doresc foarte mult să simt atmosfera de pe Stadionul ”Oțelului” din perspectiva antrenorului, să o simt cât se poate de curând, pentru că am simțit-o din postura adversarului, iar acum să o simt din postura de antrenor al Oțelului”, a adăugat Balint.
Prima partidă cu noul tehnician pe banca gălățenilor este una amicală. Sâmbătă, de la ora 12,00, la Stadionul ”Oțelul”, este programată o partidă de verificare cu CSM Focșani (liga a doua).