După primele meciuri din play-off, în Seria a II-a s-a echilibrat situația din fruntea clasamentului, cu cele două formații din județul nostru aflate pe locurile de baraj de promovare.
Sporting Liești și Unirea Braniștea se află pe primele două locuri, cu opt etape înainte de finalul fazei de play-off, având câte 43 de puncte, cu opt lungimi în plus față de KSE Tg. Secuiesc și Aerostar Bacău (locurile 3 și 4).
În prima etapă de play-off, Sporting Liești a făcut doar 2-2, pe teren propriu, cu Aerostar Bacău, dar trebuie ținut cont că băcăuanii au condus cu 2-0 la pauză. La reluare, elevii lui Cătălin Savu au revenit prin reușitele lui Costea (min. 50) și Grigoraș din penalti (min. 62). Au mai fost ocazii de ambele părți, dar rămase nefructificate. În general, formația din Liești a făcut un joc sub așteptări, dacă ținem cont de seria de rezultate pozitive pe care a avut-o în ultima perioadă. Sporting Liești a evoluat în formula: Ciubotariu - Popa, Munchiu, Podașcă, Năstase - Iordache, Iacob, Manea, Stan - Crihană, Costea. Au mai intrat: Grigoraș, Brăneț, Coman, D. Dima și Băluță.
Victorie la limită pentru Unirea Braniștea, acasă, cu KSE Tg. Secuiesc, scor 2-1. Gazdele au punctat prin Răducan (penalti) și Vali Munteanu (foto), conducând de la pauză cu 2-0. În partea a doua, oaspeții au redus din diferență, după un autogol al lui Denis Cireș. Echipa aliniată: Toader - Mihai, Moroianu, Murgoci, Hilohi - Vasile, D. Cireș, M. Cireș - Fadei, Răducan, Munteanu. Au mai jucat: Bordun, Grădinaru și Coman.
În etapa a doua de play-off, programată pe 29 martie, se va disputa derbiul județean Sporting Liești - Unirea Braniștea. În celălalt meci din play-off se joacă Aerostar Bacău - KSE Tg. Secuiesc. Învingătoarea din acest al doilea duel va deveni principala urmăritoare a formațiilor gălățene aflate pe loc de baraj de promovare.
Din Seria I, cea cu care va face pereche echipele noastre, lucrurile par și mai clare, cu FC Bacău și Știința Miroslava clasate pe primele două locuri. FC Bacău a trecut cu 6-2 de Gloria Ultra în prima etapă, conducând seria cu 47 puncte. Iar Știința Miroslava a liniștit-o pe CSM Bacău, scor 4-0, obținând o distanțare de șapte puncte față de locul al treilea, ocupat chiar de băcăuani (40 de puncte față de 33).
Sistem nou competițional din sezonul viitor al Ligii a III-a
Altfel, Federația Română de Fotbal a stabilit modificarea sistemului competițional al Ligii a III-a din sezonul următor. Numărul seriilor se va reduce de la 10 la 8, fiecare serie urmând a fi compusă din 12 echipe. În prima fază, fiecare echipă va juca tur-retur cu celelalte din serie, rezultând un total de 22 de etape. La final, primele patru clasate se vor califica în play-off, iar echipele de pe locurile 5-12 vor merge în play-out.
În faza a doua, cele patru echipe calificate din fiecare serie vor fi împerecheate cu alte patru formații din seria vecină. Astfel, se vor forma patru serii de play-off. De menționat că echipele vor intra în play-off doar cu punctele obținute împotriva formațiilor care s-au calificat alături de ele şi vor juca, tur-retur, doar cu echipele din seria vecină. Primul loc din fiecare play-off va promova direct în Liga a II-a, iar echipele de pe locul 2 vor juca un baraj de promovare, în sistem eliminatoriu (semifinală și finală), din care numai învingătoarea va obține accesul în eșalonul superior.