United Galați, deja calificată în finala campionatului de futsal

United Galați, deja calificată în finala campionatului de futsal
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Sportul gălățean ține steagul sus și în acest sezon (mai puțin reușit pe ansamblu de grupările din ligile naționale) prin echipa de futsal, care a obținut deja calificarea în finala campionatului.

United se pregătește deja să dispute o nouă finală în Liga I, după ce a obținut matematic acest privilegiu, cu patru etape înainte de finalul fazei de play-off. Gălățenii s-au întors cu două rezultate pozitive din cele două deplasări pe care le-au avut în această săptămână. Astfel, după 2-2 la FK Odorheiu Secuiesc (echipa de pe locul secund), United și-a conturat calificarea printr-un succes net, scor 8-3, la Sf. Gheorghe, cu Sepsi SIC. În partida de joi seară, golurile gălățenilor au fost reușite de Andre Sasse (3), Alan Sasse (2), Ricardinho, Crișan și Cojocaru. S-a remarcat și portarul Cârdei, care a scos o lovitură de 10 metri, pe lângă alte câteva intervenții providențiale. United a jucat în formula: Cârdei - Alan Sasse, Andre Sasse, Ricardinho, Araujo. Pe foaia de joc s-au mai aflat: Trișcă - Cojocaru, Crăciun, Crișan, Cireș, Nastai, Mihai și David.

Formația gălățeană a ajuns la 50 de puncte în clasament, conducând ierarhia naţională. După aceste două jocuri din deplasare, urmează o perioadă de pauză competițională pentru echipele de club, iar următoarea partidă este programată pe 26 aprilie, la Galați, cu FCM Tg. Mureș.

Antrenor nou la United

Deși începuse sezonul foarte bine cu antrenorul brazilian Ricardo Camara Sobral “Cacau” (fost câștigător de Champions League ca tehnician) la cârma echipei gălățene, a apărut o schimbare la nivelul băncii tehnice. După ce a reușit cel mai bun parcurs european din istoria echipelor de club din România, antrenorul “Cacau” a acceptat să fie în paralel și selecționer al naționalei Emiratelor Arabe Unite. Între timp, acesta a preferat să rămână doar cu această postură și a renunțat la colaborarea cu formația gălățeană.

În consecință, a fost adus un alt antrenor brazilian pentru a pregăti echipa gălăţeană. Este vorba despre Eder Fabiano Soares de Souza (45 ani), care ultima oară a antrenat formaţia Al-Qadiash (Arabia Saudită). În stafful echipei, ca antrenor-jucător, este și experimentatul portar Lopez, cel care s-a ocupat de frâiele echipei în perioada dintre plecarea lui Cacau și venirea lui Eder Fabiano.

Obiectivul gălățenilor pentru acest sezon este cel de a cuceri al cincilea titlu de campioană a României, după cele câştigate în 2020, 2022, 2023 şi 2024. Din păcate, gălățenii au ieșit deja din "Cupa României", după ce au fost eliminați de FK Odorheiu Secuiesc, formația pe care o vor întâlni în finala Ligii I.

Citit 1671 ori Ultima modificare Duminică, 30 Martie 2025 01:02

1 comentariu

  • postat de Florin
    Sâmbătă, 29 Martie 2025 18:06
    86.124.203.***
    FE LI CI TĂRI LE NOASTRE BĂIEȚI!! SUNTEȚI DE ISPRAVĂ, BRAVOOOO DE 1000 DE ORI! POATE NE ADUCE BUCURII ȘI OȚELUL CU RĂMÎNEREA ÎN LIGA1. ALTE BUCURII NU MAI AVEM DECÎT CU VOI!!!
    0
    11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.