CSU Metal Galati, învinsă de VakifBank Istanbul cu 3-1

CSU Metal Galati, învinsă de VakifBank Istanbul cu 3-1
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gălăţencele au început cum nu se poate mai bine, punând serioase probleme valoroasei echipe turce VakifBank – o grupare puternică, cu multe jucătoare „importate”! Am avut 4-1 şi 5-3 pe tabelă, dar echilibrul s-a instaurat pe teren: 8-8, 12-12, 14-12 pentru noi. Jocul s-a îndreptat spre 22-22, pentru ca imediat să avem 24-22. A venit şi punctul decisiv: 25 – 22 pentru Galaţi.

Setul al doilea a avut aceeaşi desfăşurare echilibrată: 2 – 2, 9 – 9, 16 – 16, 21 – 21 şi 25 – 25. Turcoaicele – ajutate cu un punct mare şi de arbitrul ucrainean (?!?) – au reuşit să restabilească egalitatea la seturi.

În setul următor, randamentul elevelor lui Terzici a scăzut vizibil. După 3-1 pentru gălăţence, setul a avut următoarea "traiectorie": 11-5, 16-9, 21-12, 25-14. Deosebit de favorabil a debutat setul al patrulea: 5-1, 7-2 şi 9-6 pentru gălăţene. Gazdele au venit la 9-9, apoi 11-11, 21-21. A fost şi 23-22 pentru noi, apoi 24-24, pentru ca ultimele două mingi - şi setul - să fie adjudecate de elevele antrenorului Guidetti.

A fost setul al patrulea şi - din păcate - şi ultimul.

Scor final: VakifBank - CSU Metal 3-1 (-22, 25, 14, 24). Ţinând cont de situaţia extrem de delicată privind lotul nostru, rezultatul poate fi considerat ca firesc. Dar, dacă ne gândim la eroarea arbitrului din finalul setului doi – când putea fi 2-0 - atunci putem spune că era foarte posibilă o altă soartă a meciului.

În partida de ieri, Galaţiul a început în formula: Sabina Miclea, Nneka Onyejekwe, Ivana Djerisilo, Brizitka Molnar, Sanja Malagurski, Alina Albu - Mariya Filipova (libero). Au intrat în joc Adriana Dumitru, Alexandra Trică, Daiana Mureşan.

Pentru a mai putea spera la calificarea de după grupe, "studentele" vor trebui să bată echipa poloneză, în meciul de marţea viitoare (din Capitală). În aceste condiţii s-ar lua în discuţie ultima oportunitate a Regulamentului competiţiei: în afară de echipele clasate pe primele două locuri din grupe, se mai califică alte două de pe locul trei, cu cea mai bună situaţie. Pentru acest lucru, însă, polonezele nu trebuie să câştige, astăzi, meciul în faţa italiencelor de la Bergamo, iar noi să le învingem!

Echipa va reveni în ţară joi după-amiază, şi va rămâne în Capitală, unde sâmbătă va susţine meciul de campionat (în Sala "Rapid", ora 13.30) în compania Daciei Mioveni.

Citit 2762 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.