FOTBAL. Duminică sunt programate meciurile tur ale barajelor de promovare în Liga a III-a de fotbal, cu participarea echipelor campioane județene.
Voința Cudalbi, campioana Galațiului, se află la cea de-a treia tentativă de promovare. Primele două au eșuat, în faţa reprezentantelor Brăilei și Constanței. Să vedem ce se va întâmpla de data aceasta.
Întâlnirea tur are loc duminică, la Cudalbi, urmând ca returul să se dispute peste o săptămână. Un meci inedit al cudălbenilor, în care echipele se cunosc mai puțin sau deloc. Totuși, la Pescărușul Sarichioi evoluează și trei jucători gălățeni care au făcut carieră în județul nostru: Laurențiu Iorga (campion cu Oțelul), Moise “Jardel” şi portarul Vădeanu.
Despre lotul Voinței am scris tot timpul, jucătorii sunt deja cunoscuți și pentru lucruri bune, și mai puțini bune. De data aceasta, cei de la Voința vor trebui să abordeze jocul cu determinare și multă seriozitate.
Meciul Voința Cudalbi - Pescărușul Sarichioi va fi arbitrat de o brigadă cu Silviu Popa (Vaslui) la centru.
JUNIORI. Tot duminică, dar în finala Regionalei de juniori, la categoria Under 19, va avea loc jocul Victoria Cumpăna (județul Constanța) - Alegria Matca (Galați). Un joc într-o singură manșă, ce va avea loc pe terenul constănțenilor. Respectiva competiție a reunit la start echipele campioane din șase județe: Brăila, Tulcea, Buzău, Vrancea, plus cele două cu echipe în finală. Meciul de la Cumpăna va fi condus de arbitrul Cristian Bulibașa (Buzău).
RUGBY. Sâmbătă, de la ora 10:00, pe Stadionul "Dinamo" din Capitală, au loc meciurile turneului final al Campionatului Naţional de rugby în 7. Între participante se află și formaţia CSM Galati, antrenată de Marius Secuianu și Antonel Munteanu. Celelalte participante: Rapid București, CS Năvodari, CSU Phoenix Braşov, SCM-USV Timișoara, Poli Iași, "U" Cluj şi RC Gura Humorului.