Arcada va juca peste o săptămână. Din sportul gălățean

Arcada va juca peste o săptămână. Din sportul gălățean
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

VOLEI. Sâmbătă, 18 octombrie, erau programate jocurile primei etape a Campionatului Național de volei masculin (Divizia A1), dar acestea au fost amânate pentru luni, 20 octombrie. În prima etapă, CSM Arcada nu va juca, întrucât Universitatea Timișoara s-a retras. Gălățenii vor intra în competiție sâmbătă, 25 octombrie, și vor juca în deplsare la SCM Zalău.

HOCHEI. CSM Galați joacă vineri cu Sportul Studențesc (Patinoarul ”Dunărea”, ora 18,30) în Campionatul Național de hochei seniori.

LUPTE. Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a găzduit întrecerile Campionatului Balcanic de lupte pentru juniori, competiție la care au participat și trei sportivi de la Vipguard Tecuci, antrenați de Lucian Pădure și Dumitru Ghețu. Dintre aceștia, doi s-au clasat pe locurile III, intrând în posesia medaliilor de bronz: frații Andrei și Sebastian Brăilescu, adversarii ambilor fiind din Turcia. În același concurs, colegul acestora Luca Stoian (cat. 90 kg) s-a clasat pe locul al cincilea.

La sfârșitul acestei săptămâni, sportivilor medaliați la Balcaniadă, componenți ai Centrului de pregătire Olimpică de la Reșița, li se vor alătura David Munteanu, Luca Stoian, Dezire Lefter și Luis Holea, pentru a participa la întrecerile ”Cupa României”.

VOLEI. Sala "Universității" ("Florin Balaiș") va fi gazda primului turneu de juniori Under 17 din Campionatul Național de volei. Participă echipele Corona Brașov, CSM CSS Constanța, Liceul "Mihai Viteazul" Ploiești şi CSM Arcada Galați. Vor fi trei zile cu câte două meciuri, ce se vor disputa după următorul program: vineri, de la ora 17.00, sâmbătă, de la ora 16.00, duminică, de la ora 10.00.

FOTBAL. În acest weekend, la meciurile din Liga a II-a de fotbal se vor afla și câțiva gălățeni. La întâlnirea FC Bacău - Sepsi Sf. Gheorghe va fluiera Alexandru Burloiu, iar Adrian Sava va fi al patrulea arbitru. Alţi doi gălățeni vor fi la Muscelul Câmpulung - Olimpia Satu Mare: Ionuț Constantinescu - al patrulea arbitru, iar Simona Rența - observator.

Citit 202 ori Ultima modificare Vineri, 17 Octombrie 2025 10:37

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro