„Cupa de iarnă”, interesantă competiție la final de an

„Cupa de iarnă”, interesantă competiție la final de an
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În organizarea ACS Genius, la Galați s-au desfășurat întrecerile unei interesante competiții de șah, cu o participare numeroasă. Au luat parte peste 50 de tineri șahiști, începători și legitimați, de la patru cluburi: Minerva Brăila, ACS Smart, Diana și Genius, ultimele trei din Galați.

Întrecerile au avut loc în patru turnee și s-au desfășurat pe parcursul a două zile. Competiția a fost intitulată „Cupa de iarnă”, aflându-se la a doua ediție.

Primele partide au avut loc în turneul A-B pentru concurenții cu vârste cuprinse între 5-10 ani, iar în turneul al doilea, C-D, au evoluat juniorii de 10-15 ani.

Iată și o parte dintre jucătorii evidențiați: Alexandra Darac, Alexandru Timofte, George Mihai Haret (doar 5 ani!), respectiv Mihai Jacotă. Acești copii sunt începători.

La următoarele două turnee s-au întrecut sportivi cu clasificare, legitimați la respectivele cluburi. S-au remarcat: Robert Anghelina, Ștefan Apostolatu, Ștefan Zaharia (doar 7 ani) și Mihai Jacotă. Pentru că în concurs s-au aflat și numeroase fetițe, iată și numele câtorva evidențiate: Sonia Lupea, Ema Caraman, Andreea Hogaș, Andra Pricop, Maria Anghel, Maria Apostu, Maria Mogoș și Maria Popa.

Toate locurile fruntașe au fost adjudecate de juniorii de la Genius, pregătiți de antrenorii Ionel Covrig și Florin Păunescu.Toți participanții au fost recompensaţi cu diplome, medalii și mici surprize, iar câștigătorii au primit importante trofee.

* Altfel, junioara Sofia Săraru (Genius) s-a clasat pe primul loc la turneul internaţional Open Rompetrol, care a avut loc, zilele trecute, la Năvodari. Ea a concurat la categoria Under 10.

Citit 368 ori Ultima modificare Luni, 05 Ianuarie 2026 10:06

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro