“Revelionul” arbitrilor gălăţeni, la o nouă ediție

“Revelionul” arbitrilor gălăţeni, la o nouă ediție
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

De mai bine de patru decenii, arbitrii de fotbal gălățeni se adună în fiecare vacanță de iarnă. La taifas, dar și la treabă.

Și în acest an, în perioada sărbătorilor, a fost organizat "Revelionul arbitrilor" - acțiune derulată sub tutela Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Galați. Ca de obicei, întâlnirea s-a desfășurat la Stadionul "Siderurgistul", unde s-a încins şi tradiționalul meci de fotbal. S-au strâns circa 50 de persoane, active în fotbalul gălăţean.

Cele două echipe au fost alcătuite din Seniori, respectiv, Tineri. În prima echipă, au jucat cavaleri ai fluierului cu vechime, iar în cea de-a doua, cei în majoritate tineri și foarte tineri (16-25 ani). A fost un meci adevărat, cu multe faze și foarte multe goluri. S-a încheiat cu nu mai puţin de 12 de reușite pe tabela de scor, 6-6 (3-2). Cele 12 goluri au avut tot atâția autori: A. Toma, M. Dinu,  F. Cobzaru, I. Bozean, Ionuț și Alexandra Constantinescu - pentru Seniori, respectiv, A. Marin, A. Carp, S. Cojocaru, L. Potolea, C. Ursu si A. Nica.

Cele două grupări au avut următoarele alcătuiri.

Seniori: Al. Burloiu - Cobzaru, Dinu, Mihai, F. Grigore, Balaban, Bozean, Carp, Cucu, Bucur, C. Grigore, A. Cojocaru, Toma, Ionuț și Alexandra Constantinescu.

Tineri: R. Ciubotariu - Marin, Ursu, Andronache, A. Carp, Mândrescu, Munteanu, Pîslariu, Potolea, Sava, Matei, E. Dinu, R. Grigore, Haralambie şi Nica.

A arbitrat preşedintele AJF, Liviu Ciubotariu.

Meciul a fost supervizat de… veteranii AJF: Liviu Seceanu, V. Dontu, C. Savu, D. Balmuş, Cr. Lupoaie, C. Ciubotariu, G. Seferi, S. Cocu, N. Arghir şi A. Gheorghiu.

Tradițională a fost și… repriza a treia, găzduită de "Popasul Drumețului" - unde au avut loc dezbateri despre meci și multe altele, s-au depănat amintiri, completate cu povești și planuri de viitor.

Citit 941 ori Ultima modificare Joi, 08 Ianuarie 2026 12:40

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro