În weekend s-a tras cortina peste meciurile sezonului regulat al primului eșalon de volei masculin - Divizia A1.
CSM Arcada Galaţi, echipă de top în competiția internă, a avut un partener potrivit pentru încă o verificare a potențialului înaintea jocului retur din "Cupa României". Un meci fără griji, din poziția a doua în clasament pentru gălățeni. Bucureștenii au prezentat în acest sezon o echipă formată din tineri autohtoni, încheind penultimii în clasament. Scorul a fost previzibil, în cele din urmă, CSM Arcada - CSM București 3-0 (25-20, 25-21, 25-15). Confruntarea de la Galați a prilejuit staffului tehnic gălățean folosirea unui sextet ce jucase mai puțin în anumite perioade, în funcție de echipele întâlnite. De data aceasta, în teren s-au aflat: Dinculescu, Constantin, Lohmus, Aldea, Butnaru, Iereşcenko - Cristudor. A mai intrat pe parcurs doar căpitanul Marian Bala. În aceste condiții, jocul a prezentat multe momente de echilibru, dar și destule realizări. Mai mult, oaspeții s-au aflat în câteva rânduri la conducere în primele două seturi, situații rezolvate la timp de elevii lui Sergiu Stancu, pentru un succes la zero.
A arbitrat un cuplu din Piatra Neamţ, Cristian Ouatu și Cristian Botezatu. Observator a fost veteranul Angheluş Cotoanță (București), fost președinte al FR Volei, care se pregătește de… lăsarea la vatră.
În celelalte meciuri din ultima etapă: Rapid - CSU Știința București 3-1, Steaua - SCMU Craiova 2-3, Dinamo - Unirea Dej 3-1, Baia Mare - Corona 0-3, iar SCM Zalău a avut etapă liberă.
Clasament final sezon regulat: 1. Steaua 52 puncte, 2. CSM Arcada 49 p, 3. SCM Zalău 42 p, 4. Dinamo 42 p, 5. Corona Brașov 40 p, 6. Rapid 32 p, 7. SCMU Craiova 24 p, 8. Știința București 21 p, 9. Unirea Dej 14 p, 10. Știința Baia Mare 7 p, 11. CSM București 7 p.
În următoarea fază, împerecherile din play-off sunt: Steaua - Știința, CSM Arcada - SCMU Craiova, SCM Zalău - Rapid, Dinamo - Corona. Se joacă în sistemul "cel mai bun din trei meciuri".
Până la etapa de play-off, formația gălățeană are de tratat returul din "Cupa României", miercuri, la Brașov, contra celor de la Corona, după un net 3-0, în tur, la Galați. Astfel, pentru elevii lui Sergiu Stancu ar fi necesare doar două seturi de câștigat pentru calificarea în finală, altfel va fi nevoie de "set de aur".

