Turnee finale pentru echipele gălățene de volei

Turnee finale pentru echipele gălățene de volei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Două dintre echipele gălățene de volei vor avea în acest weekend turnee compacte, de câte trei zile.

La Galați, în sala "Florin Balaiș", juniorii de la CSM Arcada au de susținut meciuri importante în cadrul semifinalei a doua a Campionatului Naţional Under 17. Sub îndrumarea antrenorului Nicușor Harabagiu, juniorii noștri vor întâlni echipele: Viitorul Cluj, CSS Lapi Dej și Rapid București, pentru calificarea la turneul final al competiției.

În prima zi, vineri, meciurile vor începe la ora 17:00 (sunt programate câte două dispute pe zi). Sesiunea de jocuri continuă sâmbătă, de la 15:00, respectiv, duminică, ora 10:00.

Iată-i și pe juniorii gălățeni prezenți la acest turneu: Panait, Burcă, Josan, Iordache, Ionescu, Ungureanu, Geileanu, Burungiu, A. Doca, Miron, Sava şi Păcuraru.

* Senioarele de la CS Universitatea au un turneu de promovare de disputat, în Capitală, pentru un loc în Divizia A1. În fiecare zi vor fi câte două partide, găzduite de sala "Politehnica". Vor lupta pentru promovare echipele: CSU Galați, CSU Oradea, CSS Bega Timișoara și gazda turnului, CSU Știința Politehnica București.

Gălățencele au plecat de joi în Capitală, antrenoarele Ileana Berdilă și Adriana Dudnic având următoarele jucătoare în lot: Sorina Răileanu, Diana Milea, Maria Neacşu, Andreea Stănescu, Anamaria Berdilă, Delia Crăciun, Gabriela Panait, Ioana Acxinte, Roberta Răfoi, Violeta Stan, Lavinia Onaci, Iulia Zbângu şi Briana Constantin.

* Doi oficiali gălăţeni vor fi prezenţi la finala naţională a Diviziei A1 feminine, CSO Voluntari - Volei Alba Blaj. Luni, la primul joc, observator va fi Florin Dimachi, iar Lucian Năstase va fi arbitru principal la partida de marţi.

Citit 289 ori Ultima modificare Joi, 23 Aprilie 2026 16:04

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro