ATLETISM. Atletul paralimpic Marian Petria și-a îmbogățit palmaresul cu o nouă medalie. El a câștigat bronzul în proba de 400 metri la World ParaAthletics Grand Prix Rabat 2026. Este a cincea medalie pentru delegația României în concursul ce s-a desfășurat în Maroc.
Legitimat la APH Club Galați, Marian Petria are 35 de ani și deține în palmares zeci de medalii la competițiile naționale și internaționale. Practică atletismul de peste 11 ani și este un exemplu de voință și tenacitate. Alături de el se află mama sa și antrenoarea care îl pregătește pentru marea performanță, profesoara Marlena Chițu.
RUGBY. În etapa a treia a Diviziei Naţionale de rugby seniori, CSM Galaţi a jucat pe teren propriu cu Politehnica Iaşi. Un meci tradiţional, în care de multe ori victoriile au fost împărţite. De data aceasta, echipa care s-a văzut mai mult în joc şi care a reuşit victoria a fost cea gălăţeană, care a dominat clar disputa. Elevii lui Marius Secuianu şi Antonel Munteanu s-au impus cu un scor liniştitor: 29-20 (19-10). Autorii punctelor: Burlacu - o încercare şi 3 transformări, plus o lovitură de pedeapsă, Sola, Chiper şi Partenie - câte o încercare. În următorul meci (pe 9 mai), gălăţenii vor juca în deplasare la RC Bârlad.
HANDBAL. Meciul CSM București - CSM Galați, din ”Liga Florilor”, programat inițial pentru 2 mai, va avea loc joi, 30 aprilie, în Capitală, ora 15,00.

