Succesul recent obținut de echipa feminină a României la Campionatele Mondiale de la Londra readuce în atenție tenisul de masă și faptul că la această disciplină am avut mereu campioni sau, mai degrabă, mari campioane. De-a lungul anilor, Clubul Sportiv Voința Galați a fost cel care a pregătit mari sportive, ce au performat în tenisul de masă mondial. Și pe aceste campioane le vom sărbători în Gala „Glorii Sportive Gălățene”, care va avea loc pe 5 iunie, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”.
Cotidianul „Viața liberă” este partenerul media al acestui inedit eveniment.
O gălățeancă - vicecampioană mondială
Dacă Bernadette Szocs, Elisabeta Samara și compania au obținut anul acesta medaliile mondiale de bronz, trebuie să spunem că ultima echipă a României care a reușit să devină vicecampioană mondială, în urmă cu 26 de ani, avea în componență două jucătoare de la CS Voința Galați: Ana Gogoriță și Mihaela Șteff. Campionatul Mondial s-a desfășurat atunci la Kuala Lumpur.
Ana Gogoriță a fost pregătită la Galați de antrenorii Teodor Grigoriu și Mircea Lazăr. De foarte tânără, și-a arătat clasa, devenind campioană europeană la tineret (medalie de aur la simplu) în 1990. Doi ani mai târziu, a câștigat turneul european Top 12 la junioare.
Cariera sa a cunoscut apogeul în anul 2000, la Campionatul Mondial din Malaysia, unde a făcut parte din echipa României care a cucerit argintul mondial. Din acea echipă făceau parte atunci colega sa de club Mihaela Șteff, Otilia Bădescu și Antonela Manac.
În 2002, Ana Gogoriță a devenit campioană europeană cu echipa României, la Zagreb. Din echipa României de atunci nu a lipsit colega ei Mihaela Șteff.
Din 2002, Ana Gogoriță s-a stabilit în Olanda, unde locuiește cu soțul și copiii săi. Nu a abandonat sportul, participă la competițiile naționale din Olanda, devenind chiar campioană națională a ţării de adopţie, la dublu, în anul 2009.
Românca pe care Bill Gates a aplaudat-o în picioare
Deși Mihaela Șteff nu este de origine gălățeană, ea fiind născută la Bistrița Bârgăului, numele său este legat de orașul nostru, pentru că, în perioada în care se pregătea la CS Voința Galați, a făcut performanță la cel mai înalt nivel pentru România! La Galați a fost pregătită de aceiași antrenori, Teodor Grigoriu și Mircea Lazăr.
Mihaela Șteff a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, Sydney 2000 și Atena 2004. La Sydney, a fost singura jucătoare europeană ajunsă în sferturile de finală ale competiției!
Puțină lume știe că la Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000, Bill Gates, mare fan al tenisului de masă, a aplaudat în picioare unele schimburi de mingi ale româncei. „Bill Gates este un fan al tenisului de masă. Personal nu l-am văzut, pentru că eram concentrată la joc, însă mi-a spus antrenorul. Am fost mândră, desigur”, a povestit, mai târziu, Mihaela Șteff.
Mihaela Șteff a fost de patru ori campioană europeană. S-a stabilit ulterior la Bistrița, îmbrățișând cariera de antrenoare, din anul 2013.
Cele mai multe participări internaționale
O pionieră a tenisului de masă românesc a fost Maria Alexandru. Sportiva s-a format la CS Voința Galați și a reuşit prima performanță în anul 1960, când a devenit dublă campioană europeană (dublu și dublu mixt), la Zagreb. Au urmat trei titluri de campioană mondială (la dublu): Beijing 1961, Sarajevo 1973 și Calcutta 1975. Încă două medalii europene de a fost câștigat Maria Alexandru în 1966 la Londra și în 1978 la Duisburg.
Este sportiva care a participat la cele mai multe competiții internaționale de tenis de masă. Între 1953 și 1979, Maria Alexandru a jucat la 12 campionate mondiale. I s-a conferit Crucea Națională „Serviciul Credincios”, clasa a III-a (2000). Maria Alexandru ne-a părăsit în urmă cu mai puțin de doi ani.
În fine, nu în ultimul rând, trebuie să mai numim o mare campioană a tenisului de masă gălățean. Ea se numește Natalia Voiculescu și a obținut medalia de bronz la Campionatele Europene din 2004. Natalia este tot un produs al CS Voința Galați, pregătită de aceeași echipă de antrenori, Teodor Grigoriu și Mircea Lazăr.

