Vară fierbinte la turneul final din SUA, Mexic și Canada. Cupa Mondială de fotbal, aproape de start

Vară fierbinte la turneul final din SUA, Mexic și Canada. Cupa Mondială de fotbal, aproape de start
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

De joi seară, fanii fotbalului mondial se pot delecta cu o perioadă plină de suspans, la Cupa Mondială 2026. Ne putem aștepta la nopți albe din partea celor mai înfocați suporteri ai fotbalului, pentru a putea urmări toate meciurile programate la turneul final din această vară.

Deși România nu se află printre echipele calificate la turneul final din SUA, Mexic și Canada, interesul pentru compatiție rămâne major. Chiar dacă multe meciuri sunt programate la ore inadecvate, din cauza diferenței de fus orar între continetul american și cel european, se fac multe calcule și programări, în așa fel încât fiecare să-și poată urmări echipa favorită, fie că vorbim de Argentina, Brazilia, Franța, Spania, Portugalia sau alte reprezentative. Cele mai importante nume din fotbalul mondial participă la acest turneu.

Va fi pentru prima data când turneul final are trei țări organizatoare, dar și un număr record de echipe participante - 48.

Iată componența grupelor:

Grupa A: Mexic, Africa de Sud, Cehia, Coreea de Sud;

Grupa B: Canada, Bosnia, Elveția, Qatar;

Grupa C: Brazilia, Scoția, Haiti, Maroc;

Grupa D: SUA, Paraguay, Turcia, Australia;

Grupe E: Germania, Curacao, Ecuador, Coasta de Fildeș;

Grupa F: Olanda, Tunisia, Japonia, Suedia;

Grupa G: Belgia, Egipt, Iran, Noua Zeelandă;

Grupa H: Spania, Uruguay, Capul Verde, Arabia Saudită;

Grupa I: Franța, Norvegia, Senegal, Irak;

Grupa J: Argentina, Algeria, Austria, Iordania;

Grupa K: Portugalia, Columbia, RD Congo, Uzbekistan;

Grupa L: Anglia, Croația, Ghana, Panama.

Se joacă în sistem fiecare cu fiecare, primele două echipe din grupă se califică mai departe, dar și cele mai bune opt locuri 3 din cele 12 grupe. Din faza șaisprezecimilor de finală se trece la sistem eliminatoriu direct. Turneul final se va disputa în perioada 11 iunie - 10 iulie. Toate meciurile vor fi transmise în țara noastră de către Antena 1.

Din păcate, echipa națională a României nu s-a calificat la Cupa Mondială nici la această ediție. Ultima oară când selecționata "tricoloră" a participat la un turneu final mondial a fost în 1998.

Spania și Franța, principalele favorite

În piața de predicții, Spania este principala favorită la câștigarea turneului, cu 17% șanse, urmată îndeaproape de Franța, la o distanță de doar un procent. În continuare, şansele specialiștilor sunt următoarele: Anglia (11%), Portugalia (10%), Brazilia (9%), Argentina (8%), Germania (5%), Olanda (4%), Norvegia (3%), Japonia, Columbia și Belgia (toate cu câte 2%).

Această ordine se păstrează și la casele de pariuri, cu cotele aferente (ca medie statistică, dar cotele pot varia de la o agenție la alta). Astfel, Spania este cotată cu prima șansă (cotă 5,00), urmată de Franța (6,00), Anglia (8,00), Brazilia (9,00), Argentina (10,00), Portugalia (10,50) şi Germania (14,00).

Citit 180 ori Ultima modificare Marți, 09 Iunie 2026 17:04

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro