Oferte speciale la abonamente pentru fanii Oţelului

Oferte speciale la abonamente pentru fanii Oţelului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Suporterii echipei campioane îşi pot achiziţiona, începând de miercuri, abonamentele pentru cele opt meciuri de pe teren propriu din returul Ligii I. Acestea pot fi cumpărate de la casa de bilete nr. 3 (vizavi de hotelul Galmondo), până pe 29 februarie. Casa de bilete respectivă este deschisă în zilele lucrătoare ale săptămânii (de luni până vineri) între orele 10.00 şi 17.00.

Preţurile sunt următoarele: 400 de lei la tribuna zero, 100 de lei la tribuna I – sector B, 90 de lei la tribuna I – sector C, 80 de lei la tribuna I – sectoare A, D şi tribuna II – sector C, 70 de lei la tribuna II – sector B şi D, 60 de lei la tribuna II – sector A, 40 de lei la peluze.

Pensionarii beneficiază de o reducere de 30 la sută din tarifele mentionate, iar pentru elevi şi studenţii abonamentele costă cu 10 la sută mai puţin. De asemenea, FC Oţelul a anunţat şi alte preţuri promoţionale  pentru abonamentele cumpărate „la pachet”. Astfel, la achiziţionarea unui abonament la tarif întreg există posibilitatea achiziţionării unui abonament, cu reducere de 50%, pentru un copil pachet suporter). În pachetul denumit „familie”, la achiziţionarea a trei abonamente se aplică o reducere de 30% din preţul total, în timp ce la cumpărarea a patru abonamente se aplică o reducere de 35 la sută din preţul total. În pachetul denumit „Oţelul”, la două abonamente cumpărate la tarif întreg se oferă gratis un altul destinat copiilor.

Citit 1522 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Februarie 2012 17:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.