"Oţelari", fanii vă vor alpinişti!
Foto: Foto: Sorin Pană

"Oţelari", fanii vă vor alpinişti!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • După jocul şi rezultatul entuziasmante din etapa trecută, suporterii Oţelului aşteaptă ca în această seară campionii să-şi confirme revirimentul şi printr-o victorie în faţa celor de la Dinamo, în etapa a 22-a din Liga I

Jocul foarte bun al echipei sale şi rezultatul pe măsură – victorie cu 2-0, în deplasare, cu FC Braşov – au readus zâmbetul pe chipul antrenorului Dorinel Munteanu. Îşi vrea echipa precum Tibi Pintilie, celebrul alpinist care le este suporter, într-o ascensiune continuă spre vârf, chiar dacă traseul este extrem de dificil: meciurile următoare sunt cu primele două echipe ale clasamentului.

„Vreau ca meciul de la Braşov să fie primul dintr-o serie cu trei-patru victorii la rând. Exact asta am discutat cu băieţii, ştim cu toţii că evoluţia bună de la Braşov trebuie continuată cu altele cel puţin la fel, să fim pe un drum ascendent şi din punct de vedere al rezultatelor”, a declarat Dorinel Munteanu.

Tehnicianul consideră că meciul din această seară este la fel de important şi pentru echipa sa, nu doar pentru Dinamo, adversar care vine după eşecul cu Sportul ce i-a adus detronarea din poziţia de lider. Munteanu a precizat că un rezultat de egalitate nu ar fi tocmai unul rău, însă îşi doreşte ca echipa să joace la victorie şi să o şi obţină. „Un punct este bun la un meci cu Dinamo, însă nu vreau să mai scădem la «adevăr», le vrem pe toate. Şi pentru noi este un meci foarte important, nu doar pentru Dinamo. Sper să fim mai pragmatici decât am fost la Braşov, să nu mai ratăm atât de mult. Am nevoie din partea echipei de atitudine şi agresivitate, aşa sunt convins că nu ne vom dezamăgi fanii”, a adăugat Munteanu.

Brăneţ rămâne în poartă

Antrenorul Oţelului are, pentru prima dată după foarte mult timp, tot lotul de jucători la dispoziţie. Singurul semn de întrebare este în dreptul lui Frunză, care a acuzat la ultimul antrenament dureri la gamba unde a fost accidentat şi este incert pentru acest joc. Dorinel Munteanu a devăzluit doar un singur nume dintre cele ale jucătorilor pe care-i va titulariza în această seară, cel al portarului Cristian Brăneţ. „Tot Brăneţ va apăra, a făcut un meci foarte bun la Braşov şi va fi titular şi în acest meci”, a spus „Munti”.

Pregătiţi pentru infernul din mai

Federaţia a modificat programul  etapelor următoare din Liga I, astfel că în luna mai se vor juca nu mai puţin de şase runde în doar 18 zile (2-20 mai). „Nu pot să-mi dau seama de ce s-a luat această decizie, dar ştiu că nu va fi un dezavantaj pentru noi. Putem să ducem un astfel de ritm, suntem foarte bine pregătiţi fizic”, a comentat Dorinel Munteanu.

Citit 1515 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.