Divorţ oficial între „Para” şi Dorinel
Foto: Foto: Sorin Pană

Divorţ oficial între „Para” şi Dorinel
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

  • Gabriel Paraschiv nu face parte din lotul Oţelului deplasat ieri în cantonamentul din Poiana Braşov *  Decarul gălăţenilor, fotbalist emblematic pentru istoria recentă a clubului, spune că mai are contract încă un an şi jumătate şi nu vrea să părăsească Oţelul * 

Antrenorul Oţelului, Dorinel Munteanu, a luat decizia de a-l exclude din lot pe fostul căpitan al echipei Gabriel Paraschiv, afirmând că nu se va mai baza pe serviciile sale din sezonul viitor. „Este hotărârea mea şi mi-o asum, nu e nimic de comentat. Nu mă joc cu deciziile, este irevocabilă şi nu pot să mă răzgândesc”, a spus Munteanu.

Fotbalistul a declarat că se aştepta la o asemenea decizie, precizând însă că nu va accepta să plece şi că doreşte să-şi ducă la bun sfârşit contractul cu  roş-alb-albaştrii, care se întinde pe o perioadă de încă un an şi jumătate.

„Nu discut de oferte pentru că nu mă interesează să plec. Mai am contract aici şi vreau să continuu la Oţelul. Am muncit şi am pus mult suflet aici, nu e normal să fiu tratat astfel, să fiu obligat să plec pe uşa din dos. Nu m-a surprins deloc decizia, mă aşteptam la aşa ceva. Nu ştiu ce voi face în continuare, eu aparţin de Oţelul şi nu depinde de mine”, a declarat „Para”, aşa cum este alintat de suporteri.

Ruptura definitivă dintre cei doi pune capăt unei relaţii care a fost mai mereu tensionată, încă de la venirea lui Dorinel Munteanu la Galaţi. Totul a culminat în returul de campionat recent încheiat, în care Paraschiv a fost titular într-un singur meci, în ultima etapă (0-1 împotriva Rapidului) şi ţinut în afara lotului şapte etape consecutive. 

Cu Oţelul de la retrogradare, la titlu

Venit în ianuarie 2006, când Oţelul avea doar nouă puncte şi se afla pe poziţie retrogradabilă, Gabi Paraschiv era cel mai vechi component al lotului (doar Sergiu Costin a mai rămas din acea perioadă) şi se poate mândri cu un titlu de campion, o Supercupă şi o calificare în Cupa UEFA, după ce a trecut în Intertoto de Trabzonspor. A strâns 154 de prezenţe sub culorile gălăţenilor în campionat, în care a marcat 35 de goluri. A prins şi o selecţie în echipa naţională, în 2008, la un amical cu Letonia, în care a fost folosit ca titular.

Lotul pentru Poiana Braşov

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a stabilit un lot de 25 de jucători pe care îi va deplasa în stagiul de pregătire de la Poiana Brasov, care va începe mâine.

Faţă de sezonul trecut lipsesc din lot Antal şi Sălăgeanu, care s-au transferat la FC Vaslui, Frunză, al cărui contract cu Otelul a expirat, Neagu, aflat în perioada de recuperare după o intervenţie chirurgicală la nas, Paraschiv şi Cojoc, jucători pe care tehnicianul Dorinel Munteanu nu mai contează în stagiunea următoare. În plus, Mişelăricu, Ochiroşii, Cucu şi Abraham, jucători reveniţi după ce au fost împrumutaţi în campionatul precedent la alte echipe, nu au fost păstraţi în lotul pentru ediţia viitoare, iar la mijlocaşul albanez Jetmir Şefa s-a renunţat. Singura noutate este fundaşul stânga Lucian Murgoci, promovat de la echipa a doua.

 

Cei 25 de jucatori sunt urmatorii:

Portari: Braneţ, Grahovac, Simaitis;

Fundaşi: Benga, Cârjă, Costin, Ilie, Ljubinkovici, Mardare, Murgoci, Perendija, Râpă, Sîrghi, Sipovici;

Mijlocasi: Bus, Enescu, Filip, Giurgiu, Iorga, Stromajer, Viglianti;

Atacanti: Didi, Pena, Punosevac, Inkango (aflat în probe).

Citit 2068 ori Ultima modificare Joi, 14 Iunie 2012 18:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.