De parcă nu ar fost de ajuns că meciurile echipelor naţionale ne-au ţinut într-o criză de partide bune de pariat, pauza provocată de acestea a adus şi schimbări valorice în campionatele naţionale. Echipele foarte slabe s-au pus cât de cât pe picioare şi ne-au creat probleme, mai exact la Istra - NK Zagreb, acolo unde oaspeţii au reuşit primul punct din campionat, stricându-ne biletul. În rest, Valencia (2-1 cu Celta Vigo), Dnepr (1-0 cu Odessa) şi Mjallby (4-0 cu GAIS) şi-au câştigat meciurile, aşa cum mizasem.
BILETUL ZILEI
Dortmund - Ajax 1 (cotă 1,45)
PSG – Dinamo Kiev 1 (cotă 1,65)
1R/Carlise-Crewe 2+ (cotă 2,57)
Argumentaţie
Începe cea mai tare competiţie fotbalistică intercluburi, Liga Campionilor, şi nu putem sta departe de debut. Borussia Dortmund, o forţă a Germaniei, a nimerit într-o grupă infernală, cu Ajax, Real Madrid şi Man.City, iar dacă speră ceva trebuie să se impună în primul joc, cel de acasă contra olandezilor. Bogaţii de la PSG au de înfruntat Dinamo Kiev, iar când îi pui pe Ibrahimovic, Lavezzi sau Thiago Silva într-o echipă, e clar că aceasta devine favorită contra ucrainienilor. A mai rămas duelul din liga a treia engleză (League One), unde mizăm pe cel puţin două goluri marcate până în pauză la jocul dintre Carlise şi Crewe. Cota finală ajunge la 6,15.