FCM Dunărea Galaţi, doar egal acasă cu Chindia Târgovişte
Foto: Foto: Ionatan Ţuţu

FCM Dunărea Galaţi, doar egal acasă cu Chindia Târgovişte
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echipa gălăţeană din liga secundă, FCM Dunărea, avea patru puncte acumulate în ultimele două jocuri, dintre care unul cucerit în deplasarea de la Buftea, dar seria pozitivă a fost întreruptă sâmbătă, când a pierdut două puncte foarte importante pe teren propriu. Dunărenii au jucat slab cu Chindia Târgovişte şi au terminat la egalitate: 1-1.

Începutul a fost cât se poate de nefavorabil; în min. 9, Chindia a obţinut primul corner şi fundaşul Sorin Rădoi – care a trecut cu ceva ani în urmă şi prin curtea Oţelului – s-a înălţat şi a înscris cu capul pentru 0-1. Un gol care a îngreunat serios misiunea tinerei echipe gălăţene care, cu toată străduinţa, nu a reuşit mare lucru până la pauză. Negoescu a şutat peste (min. 14), apoi Cristea, 14 minute mai târziu a avut o execuţie slabă din interiorul careului. Mai mult, în minutul 40 putea fi 0-2, însă căpitanul gălăţenilor, portarul Măstăcan, a intervenit miraculos la o acţiune solitară a lui Băluţă.

În mitanul al doilea Vali Stan a operat o modificare în linia mediană (Cucu a luat locul neinspiratului Chiriac) şi aspectul jocului s-a schimbat întrucâtva. Imediat au fost două lovituri libere, pentru ca în min. 66 să se producă egalarea, tot în urma unei faze fixe de pe breapta: balonul a ajuns pe flancul stâng, la Cristea, care a şutat năpraznic, lângă bară. Cu cinci minute înainte de fluierul final Enache putea aduce victoria, dar de la numai şase metri de poartă, singur-singurel, a trimis cu capul alături!

FCM Dunărea a evoluat în următoarea alcătuire:Măstăcan – Radu, Hristian, Cucu, Popescu – Iancu, Chiriac (min. 46 Teleagă), Negoescu (79 Dragomir), Cristea – Drăgan, Enache (86 Moroşanu).

Citit 1027 ori Ultima modificare Duminică, 28 Octombrie 2012 15:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.