Astăzi, meci cu Viitorul: Şansa de salvare a Oţelului
Foto: FOTO: Sorin Pană

Astăzi, meci cu Viitorul: Şansa de salvare a Oţelului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gălăţenii vor întâlni prima echipă aflată sub linia retrogradării în liga secundă şi au şansa să se distanţeze decisiv de retrogradare


Cu patru puncte avans în faţa adversarului de astăzi, Viitorul Constanţa, prima echipă aflată sub linia retrogradării, gălăţenii se pot distanţa hotărâtor în cazul unei victorii, iar egalul le păstrează ecartul faţă de zona fierbinte a clasamentului.

„Un meci foarte important, dacă scoatem un rezultat favorabil ne îndepărtăm de zona fierbinte, cumulat cu o eventuală victorie cu Severinul în runda următoare, chiar am putea să abordăm altfel meciul din semifinală cu Petrolul. Dar mai e mult până acolo, meciul cu Viitorul nu e câştigat dinainte. Formează o echipă imprevizibilă, au câştigat cu CFR Cluj, cu Pandurii când antrenam la Târgu Jiu, plus că n-au pierdut nici în tur, la Galaţi. Totuşi, ne interesează mai puţin jocul lor, important e să ne facem treaba. E un adversar incomod, dar dacă aducem trei puncte sunt convins că echipa va evolua mai dezinvolt în meciurile viitoare”, a spus Petre Grigoraş, antrenorul Oţelului.

Pentru meciul de la Constanţa, „Grig” nu se poate baza pe fundaşii centrali de bază, Sîrghi şi Benga, ambii suspendaţi, iar Paraschiv este cel care completează lista accidentaţilor, după Silviu Ilie şi Zaharia. În schimb, au şanse să revină pe teren, după uşoare accidentări, Marquinhos şi Popescu.

Nici constănţenii nu o duc prea grozav la capitolul jucător valizi, cel mai important jucător, vârful de atac Denis Alibec va absenta la partida cu Oţelul din această seară, din cauza cumulului de cartonaşe galbene.

Managerul Oţelului, Narcis Răducan, este conştient de importanţa jocului de la Constanţa şi speră ca formaţia gălăţeană să se întoarcă cu un rezultat pozitiv.

„E un punct important al returului, poate reprezenta propulsarea noastră către locurile mai liniştite ale clasamentului, dar nu e un meci uşor, Viitorul luptă să iasă din zona retrogradării. Avem tot respectul faţă de ceea ce a creat Hagi acolo, au şi evoluat pe stadionul nostru în primele etape din acest sezon. Ne confruntăm cu ceva probleme, dar avem un lot echilibrat, toţi jucătorii sunt antrenaţi la acelaşi nivel. N-avem emoţii când un jucător nou intra în primul unsprezece şi asta s-a dovedit până acum”, a spus Răducan.

 

Deplasare organizată de fani

Suporterii Oţelului vor fi alături de echipă şi la deplasarea de la Constanţa, pentru meciul cu Viitorul. Cei care doresc să-şi urmeze favoriţii până pe litoral o pot face cu doar 10 lei! Banii se folosesc pentru biletul de intrare şi coregrafie, câte 5 lei fiecare. Plecarea este programată astăzi, ora 13,30, de la stadionul „Oţelul”.

Partida Viitorul – Oţelul, de la ora 19,00, va fi transmisă în direct de DigiSport.

 

 

Citit 1323 ori Ultima modificare Duminică, 07 Aprilie 2013 16:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.