Oţelul joacă, diseară, pentru încheierea socotelilor în privinţa retrogradării
Foto: Foto: Sorin Pană

Oţelul joacă, diseară, pentru încheierea socotelilor în privinţa retrogradării
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Roş-alb-albaştrii întâlnesc Concordia Chiajna, prima clasată sub linia ce delimitează retrogradatele, iar victoria ar însemna luarea unui avans de opt puncte, care ar alunga orice urmă de emoţie în finalul sezonului


 

Doar la prima vedere pentru unii poate părea un meci nu prea atractiv cel programat în această seară pe stadionul Oţelul, cu începere de la ora 19,00, din etapa a 28-a a Ligii I. În realitatea miza e imensă pentru ambele combatante. Cei de la Concordia Chiajna vor juca cu disperarea echipei obligată să scoată puncte de oriunde pentru a sări peste linia ce delimitează retrogradatele, iar posibilitatea unei victorii care să-i apropie la numai două puncte de Oţelul e o motivaţie semnificativă.

Din punctul de vedere al echipei gălăţene, se joacă pentru un final de sezon lipsit de griji, câştigarea acestei partide fiind sinonimă cu disputarea ultimelor şase runde fără emoţii şi presiunea rezultatului. Ar însemna distanţarea la opt puncte faţă de zona retrogradării, adică încheierea socotelilor pentru acest sezon, fiind practic imposibil de pierdut un asemenea avans până la finalul campionatului. În schimb, un eşec ar complica enorm lucrurile pentru Oţelul, ar mai rămâne doar două puncte în plus faţă de Chiajna şi patru faţă de Viitorul, ecart periculos în condiţiile în care atmosfera din vestiar e măcinată de tot felul de speculaţii privind viitorul incert al clubului, dar şi de restanţele ce datează de anul trecut la plata primelor de victorie.

Echipa va fi condusă de Marian Dinu

Din tabăra roş-alb-albastră marele absent de la acest meci, ca şi probabil pentru celelalalte rămase până la final, este antrenorul principal Petre Grigoraş, aflat în convalescenţă după intervenţia chirurgicală la care a fost supus săptămâna trecute. Astfel, echipa va fi condusă de pe banca tehnică de secundul lui Grigoraş, Marian Dinu.

Problemele de lot sunt mult mai puţine ca la precedentele jocuri. În afara absenţilor pe termen lung, Silviu Ilie şi Alexandru Zaharia, va mai lipsi doar portarul Cristian Brăneţ, în urma comoţiei suferită etapa trecută, la Braşov,  va sta departe de antrenamente încă o săptămână. Astfel, portar de rezervă va fi Tadas Simaitis, care nu a jucat vineri pentru Oţelul II. În schimb, revine după accidentarea Dan Popescu, fundaşul stânga fiind acum apt de a juca din primul minut.

Posesorii de bilet de la meciul de Cupă cu Petrolul vor avea acces şi la jocul din această seară, aceştia trebuind să treacă pe casele de bilete pentru a primi un nou tichet, gratuit, facilitate de care vor mai beneficia femeile şi copii cu vârsta sub 15 ani.

Citit 1158 ori Ultima modificare Duminică, 28 Aprilie 2013 16:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.