Gălăţenii, medaliaţi la Europenele de kaiac-canoe
Foto: Gheoca, alături de antrenorii de la CSS Galaţi, Adina şi Adrian Maftei

Gălăţenii, medaliaţi la Europenele de kaiac-canoe
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sâmbătă, în prima zi a Campionatului European de kaiac-canoe din Portugalia, „tricolorii” au cucerit trei medalii – una de argint şi două de bronz. Printre eroii zilei s-au aflat şi doi sportivi care s-au format la C.S. Şcolar Galaţi, sub îndrumarea antrenorilor Adina şi Adrian Maftei. Primul este Victor Mihalache (născut în Republica Moldova), care, împreună cu Alex Dumitrescu, a cucerit bronzul la canoe 1000 m. Al doilea gălăţean medaliat este Gabriel Gheoca, care şi-a adjudecat argintul alături de colegii din barca de patru, la canoe 1000 metri. În prezent, Mihalachi este legitimat la Dinamo, iar Gheoca – la Steaua. O altă medalie de bronz a fost cucerită de kaiacul de dublu fete al ţării noastre.

Duminică dimineaţă au continuat cursele altor probe, Mihalache şi Dumitrescu concurând la 500 metri, probă care le-a adus o preţioasă medalie de argint.

Citit 2392 ori Ultima modificare Duminică, 16 Iunie 2013 16:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.