Revin accidentaţii / Infirmeria Oţelului se goleşte
Foto: Sîrghi, unul dintre cei şapte jucători din infirmeria Oţelului la ultimul meci

Revin accidentaţii / Infirmeria Oţelului se goleşte
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cinci dintre jucătorii cu probleme medicale care au lipsit la ultimul joc de campionat şi-au reluat antrenamentele alături de ceilalaţi coechipieri şi pot juca în meciul următor, cel cu FC Vaslui


Antrenorul german Ewald Lienen a debutat pe banca Oţelului cu o înfrângere, scor 0-1, pe terenul celor de la ACS Poli Timişoara, eşec suferit în condiţiile unor mari probleme de efectiv. Nu mai puţin de şapte jucători au lipsit la meciul de la Timişoara, fiind găuri mari lăsate mai ales în defensivă. Costin, Cojoc, Antunes, Murgoci, Sîrghi, Astafei şi Zaharia au fost piesele lipsă din angrenajul Oţelului la ultima partidă de campionat. Până la meciul cu FC Vaslui sunt şanse mari ca cel puţin cinci dintre cei accidentaţi să revină pe teren.

Victoraş Astafei e apt 100% după ce a apelat la "vraciul" Marijana Kovacevici, iar pe lista celor care şi-au revenit complet şi se antrenează normal a apărut şi fundaşul stânga Lucian Murgoci, care a absentat o lună şi jumătate din cauza unei fracturi.

Veşti bune vin şi pentru centrul defensivei: Sîrghi este apt după o contuzie la gambă, în timp ce Costin se va pregăti la capacitate normală începând de luni. Căpitanul Oţelului a absentat la Timişoara din cauza unei accidentări la gleznă.

Singurele probleme au rămas pe banda dreaptă a apărării, acolo unde ambii fundaşi de meserie au avut probleme medicale în ultima vreme. Cojoc face antrenamente individuale în urma unei accidentări la genunchi, iar celălalt fundaş dreapta, brazilianul Joao Felipe Antunes, a suferit o fractură nazală şi va mai lipsi încă zece zile. Singura şansă ca Anuntes să revină mai curând pe teren ar fi cu ajutorul unei măşti de protecţie.

Zaharia, un caz aparte

Cel de-al şaptelea jucător din infirmeria Oţelului, mijlocaşul ofensiv Alexandru Zaharia, transferat iarna trecută de la CS Severin, a revenit după accidentarea suferită în cantonamentul din februarie, dar este în urmă cu pregătirea fizică. Deşi este apt de joc, Zaharia ar putea fi folosit doar dacă antrenorul Ewald Lienen va considera că se află în parametri optimi din punct de vedere fizic. Zaharia a mai fost folosit în unele partide la echipa a doua a clubului, tocmai pentru a-şi reveni cât mai repede. Cel mai probabil, mijlocaşul ofensiv va putea fi folosit la capacitate maximă abia din primăvară, după antrenamente cu echipa în cadrul cantonamentelor de iarnă.

Astăzi, amical FCM Dunărea – Oţelul

Cele două echipe gălăţene din primele două eşaloane fotbalistice, Oţelul şi FCM Dunărea, se vor întâlni, astăzi, de la ora 14.00, într-o partidă amicală. Meciul se va disputa pe stadionul „Dunărea”. Ultimul amical al roş-alb-albaştrilor din acest an a fost tot cu Dunărea, dar pe propria arenă, la începutul lunii septembrie. Atunci, echipele gălăţene au remizat, scor 1-1.

Următorul joc oficial al Oţelului este programat vineri, 22 noiembrie, de la ora 21.00, pe teren propriu cu FC Vaslui.

Citit 1851 ori Ultima modificare Vineri, 15 Noiembrie 2013 16:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.