INTERVIU cu Cristian Ciocan, campion european al greilor în versiunea WBO: „Mi-am propus trei meciuri şi în acest an”
Foto: Cristian Ciocan a revenit în Galaţi după succesul cu Johnson

INTERVIU cu Cristian Ciocan, campion european al greilor în versiunea WBO: „Mi-am propus trei meciuri şi în acest an”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Pugilistul gălăţean a reuşit să se impună de trei ori în 2013 şi îşi propune ca acest an să-l încheie cu tot atâtea victorii * Următorul meci va fi pe 18 aprilie, când îşi va pune în joc centura europeană


Cristian Ciocan a încheiat un an formidabil, cu trei victorii la categoria grea - două prin K.O., cu Oleg Mazikin şi Leif Larsen (ambele la Galaţi), plus una la puncte, cu Kevin Johnson. Pugilistul născut în Pechea a făcut paşi importanţi în carieră, ajungând pe locul 14 în topul mondial la categoria sa şi pe cinci în versiunea WBO. Mai mult, în 2013, lovitura cu care Ciocan a închis meciul cu leif larsen, a fost desemnată de specialiştii şi publicul din SUA drept "cel mai spectaculos KO al anului". Boxerul gălăţean ne-a vorbit despre meciul cu Johnson (victorie obţinută pe 20 decembrie, în Germania), ce obiectiv şi-a propus pentru 2014, când va avea următorul meci şi ce părere are despre meciul consăteanului său, Lucian Bute, de pe 18 ianuarie, cu Jean Pascal.

-Cum ai petrecut sărbătorile de iarnă după victoria cu Johnson?

-A fost foarte frumos. Crăciunul l-am petrecut în Germania, iar acum sunt acasă alături de prieteni şi familie. A trebuit să rămân acolo după meci pentru că am făcut vizita medicală. Am primit foarte multe mesaje şi le mulţumesc tuturor celor care mă susţin.

 

-Vorbeşte-ne puţin despre ultimul tău meci. Cât de greu ţi-a fost să te impui?

-Kevin Johnson a fost un adversar foarte puternic, cu multă experienţă şi talent. Am învăţat foarte multe de la acest meci, simt că am mai făcut un pas înainte în carieră. Am boxat zece reprize, exact cum mi-am dorit. Toată lumea mi-a reproşat de ce nu l-am făcut K.O. pe Johnson, la fel cum s-a întâmplat cu Larsen. N-am vrut asta şi nu l-am căutat. KO-ul întotdeauna vine de la sine. Boxul e un sport mai complex decât atât. Eu am vrut să boxez, să prind cât mai multă experienţă şi a ieşit foarte bine. Am nevoie de meciuri, de reprize cât mai multe cu adversari tari, ca să pot ajunge la cel mai înalt nivel.

 

-Cât de bine eşti cotat acum după succesul de luna trecută în faţa americanului?

-Momentan sunt pe locul 14 mondial şi pe locul 5 la WBO. Sper să nu mă opresc aici, vreau să avansez cât mai mult.

 

-Cât de mult te-a apropiat acest succes de un meci cu Vladimir Klitschko pentru titlul mondial?

-Pas cu pas ne apropiem, dar vreau să fiu cu picioarele pe pământ, să fiu serios în continuare, fără grabă. Cu siguranţă o să vină şi ziua cea mare, când voi boxa pentru titlul mondial.

 

-Au fost discuţii pentru un meci cu Boytsov pentru a deveni challenger oficial al lui Klitschko, dar a picat, iar între timp rusul a pierdut. Regreţi că nu te-ai luptat cu el?

-Ar fi fost o oportunitate pentru mine, dar nu mai contează. Îl ştiu foarte bine pe Boytsov, ne-am antrenat împreună, am fost la acelaşi club. A pierdut în faţa unui australian, care la rândul său pierduse înainte chiar cu Kevin Johnson (n.r. ultimul adversar al lui Ciocan), prin K.O., în repriza a noua. Nu mă aşteptam ca Boytsov să piardă, dar acesta e boxul la categoria grea, orice pumn poate fi decisiv.

Următorul meci, pe 18 aprilie  

-Ai avut trei meciuri în 2013, câte ţi-ai propus pentru 2014?

-Mi-am propus tot trei meciuri şi pentru anul acesta. S-a stabilit deja ca pe 18 aprilie să fie următorul. Sper să reuşesc tot trei meciuri, am nevoie de cât mai multe pentru a avansa în carieră.

 

-Apropo de meciul tău de pe 18 aprilie, s-a stabilit vreun posibil adversar?

-Deocamdată nu ştiu nimic, în perioada următoare promotorii mei mă vor înştiinţa cu cine voi avea de boxat, dar data este fixă. Cu siguranţă, voi avea adversar foarte puternic şi foarte bine cotat, de la masa bogaţilor, cum a fost şi Kevin Johnson.

 

-Unde te vezi la finalul lui 2014?

-Sper să fie la fel de bun ca 2013, care pentru mine a fost un an excelent, cu trei victorii. Pentru 2013 mi-am propus să ajung în primii 30 pe plan mondial la categoria grea şi sunt pe locul 14. Asta înseamnă foarte mult pentru mine. Sper să mai boxez în România dacă s-ar putea, mă simt foarte bine aici, dar încă nu am luat legătura cu nimeni pe acest subiect.

 

-Dacă în 2013 ţi-ai propus să ajungi în primii 30 şi ai ajuns pe 14, care e obiectivul pentru 2014?

-Obiectivul este să ajung la masa bogaţilor, între primii zece boxeri din lume, şi să devin challenger oficial pentru titlul mondial. Deocamdată mă gândesc la meciul de pe 18 aprilie şi apoi vedem care va fi următorul pas.

"Lucian Bute mai are multe de spus"

-Cum vezi meciul lui Bute cu Jean Pascal?

-Îi urez lui Lucian mult succes pentru meciul de pe 18 ianuarie. Îi ţin pumnii şi cred că va învinge. Sunt sigur că şi-a ales o tactică bună pentru această confruntare. Lucian mai are multe de spus şi poate să-şi redeschidă drumul către titlul mondial dacă va câştiga cu Pascal.

 

-Care sunt atuurile celor doi pentru acest duel?

-Lucian are mai multe calităţi de partea sa. Are viteză, tehnică şi o foarte bună deplasare în ring, ceea ce poate fi decisiv la acest nivel. Pascal are forţă, e un boxer pe contră. Cred că Lucian va câştiga şi va ajunge din nou acolo unde merită.

 

Citit 2583 ori Ultima modificare Joi, 09 Ianuarie 2014 12:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.