Oţelul s-a despărţit de încă trei jucători

Oţelul s-a despărţit de încă trei jucători
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gruparea roş-alb-albastră a întregit lista disponibilizărilor, după ce s-a despărţit deja de Ionuţ Boşneag şi Joao Felipe, iar Iorga a fost vândut la Astra pentru 500.000 de euro. Astfel, s-a ajuns la un acord de reziliere a contractului cu fundaşul dreapta Samoel Cojoc, acesta urmând să se opereze la genunchi. Clubul Oţelul îi va suporta cheltuielile de operaţie şi îi va achita şi o parte din salariu, conform managerului general Narcis Răducan.

„Cojoc se va opera şi pot anunţa faptul că am ajuns la un acord de reziliere, dar îi vom plăti o parte din salariu şi-l vom ajuta cu operaţia şi recuperare. Deci Cojoc va pleca şi cu bani şi cu operaţie. Am pus totul pe hârtie ca să nu fie apoi alte discuţii cum s-a întâmplat în unele cazuri”, ne-a spus Răducan.

Următorii doi pe lista plecărilor de la Oţelul sunt Lucian Murgoci şi Bogdan Chipirliu. Primul va fi împrumutat cel mai probabil la FCM Dunărea, iar cel de-al doilea se află în negocieri avansate cu Fortuna Brazi, formaţie patronată de Radu Călin, un fost apropiat al Oţelului din perioada conducerii lui Marius Stan.

Citit 1992 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Ianuarie 2014 15:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.