Noul portar al Oțelului și-a stabilit obiectivul/ “Îmi doresc meciuri cât mai bune pentru redresarea echipei”

Noul portar al Oțelului și-a stabilit obiectivul/ “Îmi doresc meciuri cât mai bune pentru redresarea echipei”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Portarul Mauro Goicoechea, cel care a ajuns la o înțelegere cu Oțelul, a declarat că-și dorește să-și ajute noua sa echipă pentru a se salva de la retrogradare. Fostul portar al celor dela ASRomaa spus că a primit informații despre Oțelul dela BogdanLobonț, cu care a fost coleg la clubul italian în sezonul precedent.

“Sunt foarte bucuros că am ajuns aici, că am o nouă șansă să evoluez în Europa. Sunt foarte încântat și abia aștept să arăt ce pot. Am fost coleg cu Lobonț și mi-a vorbit mult despre Oțelul. Și acum câteva zile am discutat cu el, mi-a spus o mulțime de lucruri despre oraș, despre țară, despre fotbalul românesc. Sunt foarte mulțumit de alegerea făcută. Știu că Oțelul a jucat în Liga Campionilor de curând, a fost campioana României, dar că acum nu e în cel mai bun moment al său. Obiectivul meu este să-mi iau revanșa în Europa și de a face meciuri cât mai bune pentru a redresa echipa”, a spus Goicoechea.

Mauro Goicoechea, 25 de ani, se va alătura lotului echipei gălățene în cantonamentul din Spania. Ceilalți portari din lotul Oțelului sunt Gabriel Abraham și Tadas Simaitis. 

Citit 1548 ori Ultima modificare Vineri, 24 Ianuarie 2014 23:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.