Oţelul, „îngropat” în Ghencea!

Oţelul, „îngropat” în Ghencea!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Accidentarea lui Jelev, eliminarea lui Giurgiu şi trei goluri marcate cu sprijinul vădit al arbitrilor Tudor, Popa şi Megheşan au făcut ca formaţia pregătită de Petre Grigoraş să iasă în genunchi de pe stadionul celui mai titrat club din România * „Promoţia” brigăzii conduse de cel poreclit Brad Pitt a inclus şi un penalti refuzat Oţelului la scorul de 3-0 *

Bătaie de joc!

Este aproape imposibil să cauţi circumstanţe atenuante la 0-5, riscul de a deveni ridicol este şi mai mare. Totuşi, dezastrul de vineri seară al Oţelului comportă mai multe discuţii, curăţirea fotbalului dictată de arestările DNA părând numai o perdea de fum.

După ce focşăneanul Ionică Serea a fluierat numai pro-CFR Cluj în meciul de „Cupa României”, cu FC Vaslui, bucureşteanul Alexandru Tudor şi-a permis să trateze în favoarea Stelei toate fazele litigioase ale partidei cu Oţelul. Cel supranumit Brad Pitt - care şi în vara anului trecut a arbitrat în bătaie de joc (le-a refuzat „oţelarilor” un penalti clar în finalul jocului cu FC Vaslui!) - a avut şi ajutoare de seamă pe stadionul de lângă Cimitirul „Ghencea Militar”: asistenţii Ionel Popa şi Nicolae Megheşan.

Ieşirea lui Jelev, prima fisură

Pentru a evita confuziile, trebuie spus din start că jocul de vineri seară al Oţelului a fost unul foarte modest şi că victoria steliştilor nu poate fi pusă la îndoială. Totuşi, până la accidentarea bulgarului Jivko Jelev, petrecută în minutul 28, raportul ocaziilor de poartă a fost 2-2, una dintre şansele de gol ale gălăţenilor şuierând ca un proiectil pe la urechea goalkeeperului Zapata (şut al lui Costin, de la 35 de metri, scos greu de sub bară!).

Ieşirea celui mai zdravăn apărător al roş-alb-albaştrilor a dărâmat şandramaua. Râpă, de meserie fundaş lateral, a trecut stoper, iar Giurgiu a venit pe postul de fundaş dreapta. Defensiva „oţelară” era precum o clădire cu bulină roşie.

Crăpăturile erau evidente, iar primul gol a căzut în consecinţă: Stancu a găsit loc de şut la 17 metri şi l-a învins pe Kolev în colţul scurt (34’).

O repriză în zece oameni

Simţind miros de ruină, brigada de arbitri şi-a intrat în rol şi a lovit ca un buldozer. Un fault al lui Giurgiu, vizibil depăşit de noua sarcină, s-a transformat în penaltiul de 2-0, la pachet cu eliminarea jucătorului lui Petre Grigoraş (45’).

Infracţiunea s-a petrecut însă la intrarea în careu, iar Tudor a mers pe mâna lui Megheşan, cel care în repriza secundă a „orbit” la o secerare a lui Ghionea asupra lui Bourceanu, eveniment produs tot în suprafaţa de pedeapsă. Nici el şi nici „centralul” n-au dictat lovitura de la 11 metri (60’), deşi era deja 3-0, scor la care contribuiseră din plin.

La cel de-al treilea gol şi-a făcut simţită prezenţa celălalt tuşier, Ionel Popa. Deşi recuzat de clubul dunărean, el a fost delegat la meciul din Ghencea, şi în minutul 58 a rămas inert în loc să semnalizeze ofsaidul neruşinat în care se afla Dayro Moreno la şutul lui Toja.

Cum să validezi un gol cu portarul knock-out?

Golul de 4-0 a fost o autentică bătaie de joc! „Cavalerii” în negru au validat reuşita lui Dayro în ciuda faptului că Oţelul juca fără portar, Kolev, un bulgar care nu s-ar plânge nici dacă-l loveşti cu parul, fiind la pământ în urma unui fault al lui Andrei Ionescu.

Mingea ricoşată din acel duel a fost împinsă în poartă (67’), iar goalkeeperul formaţiei gălăţene a avut nevoie de intervenţia medicilor pentru a se ridica în picioare.

Gata fezandaţi, ca o pastramă de oaie, roş-alb-albaştrii au încasat şi „castana” cu numărul cinci. De data aceasta regulamentar. O centrare a lui Ochiroşii l-a găsit pe Kapetanos între stoperii de ocazie ai Oţelului şi a punctat pentru o diferenţă de coşmar (85’).

Cifrele partidei:

STEAUA  – OŢELUL GALAŢI 5-0 (2-0)

Stadionul „Steaua” – 5.000 spectatori;

Au marcat: Stancu 34’, Goian 45’ (pen.), Toja 58’, Dayro 67’, Kapetanos 85’;

Cartonaşe galbene: Marin 15’, Toja 55’, Golanski 78’ / Iorga 78’, Râpă 78’;

Cartonaş roşu: Giurgiu 45’;

Echipele utilizate:

STEAUA: Zapata – Golanski, Goian, Ghionea, Marin – Dayro (70’ Semedo), Tiago (76’ Ochiroşii), Bicfalvi, Toja – Kapetanos, Stancu (65’ Ionescu). Antrenor: Marius Lăcătuş;

OŢELUL: Kolev – Râpă, Costin, Jelev (28’ Gado), Ilie – Iorga, Giurgiu, Bourceanu, Sălăgeanu – Ibeh (84’ Elek), Pena (52’ Tănasă). Antrenor: Petre Grigoraş;

Au arbitrat: Alexandru Tudor (Bucureşti) – Ionel Popa (Paşcani) şi Nicolae Megheşan (Târgu Mureş).

Explicaţie foto: Iată momentul în care Gabi Giurgiu (dreapta) îl trage de mână pe columbianul Dayro Moreno. Fault clar, de „roşu”, dar în afara careului, nu în suprafaţa de pedeapsă!

Foto: Prosport

Citit 1238 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.