„Oţelarii” cad ca popicele

„Oţelarii” cad ca popicele
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* De la o etapă la alta se petrec lucruri tot mai greu de explicat în vestiarul Oţelului * De parcă ar fi urmăriţi de un blestem, oamenii lui Grigoraş pică seceraţi de accidentări şi suspendări: la Timişoara nu va juca Ilie, iar Jelev şi Pena au şanse mici de a fi pe teren *

Iorga şi Giurgiu, buni de joc

Formaţia gălăţeană de prim eşalon traversează, poate, cea mai neagră perioadă din ultimii zece ani. Parcă niciodată n-au fost atâtea accidentări şi suspendări cu nemiluita, tehnicianul Petre Grigoraş fiind nevoit să improvizeze mereu pentru ca mecanismul roş-alb-albastru să funcţioneze, chiar şi în regim de avarie. Meciul cu Dinamo părea a fi polul indisponibilităţii, zece-unsprezece fotbalişti fiind trecuţi pe linie moartă.

Punctele vin mai rar în ultimele săptămâni, în schimb problemele medicale se înmulţesc pe zi ce trece. Revenirea în echipă a mijlocaşilor Laurenţiu Iorga şi Gabriel Giurgiu, fiecare ispăşind câte o etapă de suspendare, nu pot rezolva – în totalitate - durerile de cap ale tehnicianului Grigoraş.   

„Jelev are dureri îngrozitoare”

Fundaşul stânga Silviu Ilie nu are drept de joc pentru sâmbătă, când Oţelul se va afla la Timişoara, el încasând cu Dinamo cel de-al patrulea cartonaş galben din campionatul curent, iar stoperul Jivko Jelev şi atacantul Marius Pena par foarte aproape de a rata deplasarea pe Bega.

„Ambii au rămas cu sechele după jocul cu Dinamo şi mi-e greu să cred că vor putea juca sâmbătă. Jelev a forţat mult de tot pentru a fi marţi pe teren - asta în ciuda celor spuse Mircea Rednic, care a vorbit ca să se afle în treabă - şi are dureri îngrozitoare la picior. Pena a fost cosit de Moţi pe la centrul terenului şi are genunchiul umflat, aşa că misiunea noastră de la Timişoara pare tot mai dificilă”, a explicat antrenorul „oţelarilor”.

Tofan, super-optimist

Chiar şi în aceste condiţii, există voci în cadrul clubului gălăţean care susţin că Oţelul poate să smulgă cel puţin un punct din meciul de mâine.

„Consider că am jucat bine cu Dinamo şi meritam măcar un rezultat de egalitate. Şi la Cluj ne-am prezentat onorabil şi puteam chiar să câştigăm, aşa că de ce n-am scoate un punct de la Timişoara. Eu zic că din următoarele trei meciuri - cu Timişoara, Urziceni şi Braşov - putem obţine patru puncte care să ne scape de grijile retrogradării”, este de părere directorul general adjunct Cătălin Tofan, parcă mai optimist ca niciodată. Meciul Oţelului din oraşul de pe Bega va avea loc sâmbătă, de la ora 17.00.

Explicaţie foto: Antrenorul Petre Grigoraş este îngândurat şi înaintea jocului de pe Bega, soluţiile sale fiind tot mai puţine

Citit 1213 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.