Echipa de fotbal feminin de la OŢELUL începe drumul spre promovare

Echipa de fotbal feminin de la OŢELUL începe drumul spre promovare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Echipa gălăţeană joacă în prima etapă a ligii secunde în deplasare, cu Viitorul 2010 Buzău


Formaţia feminină FC Oţelul Galaţi începe duminică al doilea său sezon de la înfiinţare cu obiectivul clar de a câştiga campionatul eşalonului secund şi a promova astfel în prima ligă.

La startul competiţiei sunt înscrise 16 echipe, distribuite în două serii, pe criterii geografice. Formaţia gălăţeană a fost repartizată în prima serie, alături de echipele din Iaşi, Dolheşti (judeţul Suceava), Bacău, Buzău, Paşcani, Constanţa şi Târgovişte. Oţelul, antrenantă de Ion Morohai, debutează în noul sezon duminică (ora 10.00), cu un meci în deplasare, în compania echipei Viitorul 2010 Buzău.

Jucătoarele „oţelare” au urmat un program intens de pregătire. La antrenamente au participat 19 jucătoare, dintre care şase au ajuns sub steagul Oţelului în această vară. Cei din conducerea tehnică spun că nou-venitele sunt jucătoare tinere, valoroase şi hotărâte să pună umărul la promovare.

Pregătirile au debutat pe 24 iulie, pe parcursul perioadei având loc câte unul şi două antrenamente pe zi. Acestea au fost intensificate într-un cantonament la Borsec. Pentru îmbunătăţirea omogenităţii lotului şi a relaţiilor de joc, stafful tehnic (Ion Morohai - principal, Daniela Radu - secund) a avut la dispoziţie şi cinci jocuri de verificare. Partenerele Oţelului au fost echipe din primul şi al doilea eşalon, bilanţul fiind cât se poate de încurajator în perspectiva meciurilor oficiale: victorii pe linie şi un golaveraj excelent: 17-3. De asemenea, au avut loc mai multe jocuri-şcoală în familie.

Meciurile de pe teren propriu vor fi găzduite de Stadionul „Zoltan David”, un loc devenit familiar - atât pentru jucătoare, cât şi pentru tot mai numeroşii lor suporteri. Primul joc acasă va fi abia în etapa a treia, pe 28 septembrie, cu Armonia Dolheşti.

Antrenorul Ion Morohai estimează că principala contracandidată la câştigarea seriei va fi formaţia din Iaşi. „Ne-am interesat despre potenţialul de

joc al adversarelor noastre şi am ajuns la concluzia că principala contracandidată la şefia seriei este echipa Navobi Iaşi. Aceasta a retrogradat în vară şi are câteva jucătoare valoroase, de care va trebui să ţinem seama.”

Lotul gălăţean se prezintă astfel: Ramona Baciu, Elena Toma, Liliana Andreea Vişan - Elena Ivan, Irina Ivan, Viorica Vasile, Georgiana Vasile, Mihaela Neacşu (venită de la Brazi), Alice Despa (Timişoara), Monica Benţoiu, Ana Maria Grosu, Aurelia Harabagiu, Carmen Ciobanu, Andreea Herczeg (Timişoara), Elena Răduc (Adjud), Mihaela Stan (Feteşti), Loredana Nica, Georgiana Stratu şi Roxana Dinescu (Craiova). Cu o singură excepţie, Carmen Ciobanu (aflată în refacere după o intervenţie chirurgicală), toate fetele sunt apte de joc şi hotărâte să facă pasul cel mare, spre Superligă!

 

Citit 1849 ori Ultima modificare Vineri, 05 Septembrie 2014 18:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.