Oţelul caută locul 10!

Oţelul caută locul 10!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* După un an competiţional în care a înotat prin ape tulburi, schimbând de multe ori stilul, formaţia dunăreană încearcă să dea de pământ în partida de la Tg. Jiu * Partida de azi va începe la ora 20.00 *

PANDURII TG. JIU – OŢELUL GALAŢI

Etapa a XXXIV-a (ultima) a Ligii I de fotbal;

Stadionul „Tudor Vladimirescu” din Tg. Jiu;

Meciul va avea loc astăzi, de la ora 20.00 (netelevizat);

Echipele probabile:

PANDURII: Stanca – Popete, Chibulcutean, Martinovici, Cardoso – Vasilache, Stângă, Tremonti, Grecu – Raskovici, Tilincă. Antrenor: Sorin Cârţu;

OŢELUL: Kolev – Râpă, Sârghi, Jelev, Ilie – Giurgiu, Bourceanu – Vitaici, Ibeh, Sălăgeanu – Paraschiv. Antrenor: Petre Grigoraş;

Arbitri: Cristian Balaj (Baia-Mare) – Cristian Nica (Ploieşti), Aurel Oniţă (Constanţa) – Teodora Albon (Cluj-Napoca).

Nu numai bani, ci şi demnitate

Cel mai slab sezon al cuplului Marius Stan – Petre Grigoraş se va încheia astă-seară. O victorie în Gorj, coroborată cu cel mult o remiză a Argeşului în partida cu Dinamo, ar cicatriza o bună parte din bubele acestui campionat nereuşit, unul în care formaţia Galaţiului s-a chinuit până în penultima etapă cu salvarea de la retrogradare.

Ieşiţi de la reanimare, „oţelarii” caută acum salonul de mese, acolo unde îi aşteaptă fripturile şi tortul – cam aşa poate fi creionată situaţia clubului dunărean.

Un loc 10 obţinut chiar şi „la fotografie” ar fi ca o injecţie de demnitate pentru Oţelul, grupare obişnuită în anii precedenţi să stea la coadă la Europa, nu la Liga a II-a.

Nicio victorie la „panduri”

Oţelul şi Pandurii Tg. Jiu s-au întâlnit de 7 ori în Liga I, fiecare dintre cele două echipe dominând confruntările de pe teren propriu. Dacă gorjenii au scos la Galaţi două remize, „oţelarii” nu s-au întors de la Tg. Jiu decât cu un rezultat de egalitate.

În fieful „pandurilor”, Oţelul a făcut un 2-2 pe 2 decembrie 2005, un 1-2 pe 16 martie 2007 şi un 0-1 pe 5 august 2007. „Toate au un început şi sper să câştigăm acum”, a comentat directorul general al roş-alb-albaştrilor, Marius Stan.

Punctul costă 100.000 de euro

„Nu vreau altceva de la Tg. Jiu decât o victorie care să ne ofere şansa de a obţine bani mai mulţi din drepturile de televizare. Cred că jucătorii au înţeles această oportunitate şi sper să facă tot posibilul pentru a mai şterge din păcatele sezonului 2008-2009”, şi-a pus Marius Stan cenuşă-n cap.

Directorul general al roş-alb-albaştrilor ştie că un eşec în fieful „pandurilor” ar putea bascula Oţelul chiar pe poziţia a 13-a. Or, între această treaptă şi locul 10 este o diferenţă de 500.000 de euro din drepturile TV! O „remiză” în partida de la Tg. Jiu i-ar aduce formaţiei pregătite de Petre Grigoraş 1,2 milioane de euro, cu 300.000 mai puţin decât i-ar oferi obţinerea celor trei puncte.

Practic, punctul costă, astăzi, 100.000 de euro pentru Gabi Paraschiv şi compania. Un preţ imens!

12 absenţi!

Grigoraş are numai patru rezerve la dispoziţie pentru întâlnirea cu trupa lui Sorin Cârţu – câte un om pentru fiecare compartiment (ceilalţi susţin, tot astăzi, cu două ore mai devreme, primul meci de baraj al echipei-satelit). Lipsa atacanţilor îl va obliga pe tehnicianul Oţelului să mizeze în ofensivă pe căpitanul Paraschiv, cu Ibeh în spatele său.

„Ne descurcăm cu ce avem, sper să scoatem maxim din acest joc foarte important”, a ţinut să afirme şi Petre Grigoraş, care pentru a avea o variantă de avarie în atac l-a luat pe Petrică Dragoş de la Oţelul II, un vârf de 19 ani, încă necopt pentru hăţişurile Ligii I.

Cine lipseşte? Pena, Iorga, Viglianti, Cojoc, Hurdubei, Gârleanu (accidentaţi), Costin, Tănasă (suspendaţi), Elek, Tismănaru, Neagu, Avram (echipa a II-a). Mulţi de tot, dar în nota obişnuită a acestei stagiuni.

Explicaţie foto: Paraschiv şi Kolev, doi dintre oamenii foarte importanţi ai Oţelului. Astăzi, primul trebuie să marcheze, iar celălalt să închidă poarta!

Citit 1014 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.