Patricia Ţig a ajuns în „sferturile” turneului ITF de la Galaţi

Patricia Ţig a ajuns în „sferturile” turneului ITF de la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Gălăţeanca Patricia Ţig, locul 180 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de tenis din circuitul ITF, de categorie Challanger, de la Galaţi, dotat cu premii totale de 25.000 de dolari.

În turul al II-lea, Patricia Ţig a învins-o, miercuri, pe partenera sa de antrenament din ultimele zile, junioarea Georgia Crăciun (15 ani, Brăila, locul 841 WTA, beneficiară a unui wildcard), cu scorul de 6-1, 6-3. „Nu a fost deloc uşor, chiar dacă ştiam la ce să mă aştept, având în vedere că ne antrenăm în fiecare zi împreună. Diferenţa a fost făcută de faptul că am luptat pentru fiecare punct. Desigur, a contat şi plusul de experienţă. Îmi doresc să câştig turneul, dar încerc să nu mă gândesc la asta şi să mă concentrez pe fiecare meci în parte”, a declarat Patricia Ţig, la finalul meciului.

În sferturile de finală ale turneului care se dispută la baza sportivă Viva Tenis Club, Patricia Ţig o va întâlni, vineri, pe italianca Giulia Gatto Monticone (27 de ani, locul 291 WTA, cap de serie nr. 7). În turul doi, Monticone a învins-o, miercuri, pe Polina Leykina (Rusia), cu scorul de 6-4, 6-2.

Intrarea spectatorilor este liberă. La baza sportivă Viva Tenis Club (Aleea Meteo, Bariera Traian) se poate ajunge cu autobuzele Transurb de pe traseele 12, 17 şi 35.

Citit 1262 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Iunie 2015 21:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.