FUTSAL: Gălăţenii de la United, ploaie de goluri la Piatra Neamţ

FUTSAL: Gălăţenii de la United, ploaie de goluri la Piatra Neamţ
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

S-a dat startul întrecerilor şi în cel de-al doilea eşalon de futsal, competiţie în care activează 10 echipe. Între acestea se află şi formaţia a doua a Clubului United, care în campionatul trecut s-a clasat pe primul loc.

Actualul campionat se dispută tot sub formă de turnee, în care fiecare echipă are programate câte două jocuri. Primul turneu s-a desfăşurat în Sala Sporturilor „Ceahlăul” din Piatra Neamţ, unde gălăţenii au înregistrat două victorii. În prima partidă, cu Fortus Buzău, au câştigat la limită, cu 3-2, după ce la pauză au avut 3-0 pe tabelă, marcatori fiind Apostol - 2 şi Popa. Al doilea meci, în schimb, a fost la discreţia elevilor antrenorului Alexandru Tănăsilă, care au câştigat cu un categoric 9-0 (5-0) în faţa celor de la Colţea Braşov. Golrurile au fost marcatea de Popa - 3, Apostol - 2, Ciocârlan - 2, Stoian şi Cireş. În afara marcatorilor, din lotul gălăţean au mai făcut parte: Pădure - Popliacă, Paraschiva, Voinea, Pricope, Berdilă şi Fudulache.

Campionatul Ligii I se află încă într-o perioadă de repaus, prilejuită de „dubla” dintre selecţionatele României şi Ungariei, din preliminariile Campionatului European. În prima manşă a fost 2-2, la Buzău, iar returul are loc astăzi, la Debrecen, când „tricolorii” vor trebui să facă totul pentru a se impune şi a-şi dobândi dreptul de participare la competiţia continentală, de anul viitor, din Serbia. Următorul meci al primei echipe a Galaţiului va fi luni, 28 septembrie, pe teren propriu, cu Concordia Chiajna.

Citit 1045 ori Ultima modificare Luni, 21 Septembrie 2015 15:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.