Costel Dimofte a fost DISTINS cu titlul de antrenor emerit la haltere

Costel Dimofte a fost DISTINS cu titlul de antrenor emerit la haltere
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Finalul anului trecut a adus o veste cât se poate de îmbucurătoare, pentru activitatea îndelungată şi prodigioasă, prof. Costel Dimofte a fost recompensat cu înaltul titlu de antrenor emerit. Este o binemeritată răsplată pentru un om de sport care şi-a dedicat întreaga viaţă disciplinei celor puternici - halterele.

Eroul rândurilor de faţă a ajuns la venerabila vârstă de 60 de ani, este profesor de educaţie fizică şi, de când se ştie, s-a aflat lângă practicanţii sportului halterelor. La 15 ani a avut şansa să intre pe mâna unui antrenor „meseriaş” - Gheorghe Gospodinov, alături de care a făcut primii paşi în sportul care avea să-l „acapareze”. După circa doi ani a fost preluat de Pavel Gospodinov, un adevărat zeu printre halterofili. Pe perioada satisfacerii stagiului militar a fost legitimat la ASA Tg. Mureş, iar apoi s-a transferat la CSM Oneşti (1978-1985), perioadă care a însemnat şi încheierea conturilor cu activitatea de sportiv. Nu înainte, însă, de a-şi fi îndeplinit baremul pentru a deveni maestru al sportului. Ca halterofil, Dimofte a fost răsplătit cu numeroase medalii la juniori şi seniori.

După părăsirea Oneştiului, a ajuns la CSM Dunărea Galaţi, unde a debutat ca antrenor. Un an a fost şi director al acestui club. Cea mai mare parte şi-a dedicat-o meseriei de antrenor, împărtăşind numeroşilor tineri cunoştinţele acumulate. Aşa s-a ajuns ca în ultimii 15 ani - de la LPS, CSS şi Centrul Naţional de Pregătire de la Galaţi - să promoveze la loturile naţionale de juniori şi tineret zeci de sportivi care, prin participările lor la Campionatele Mondiale şi Europene, au adus ţării o bogată zestre de medalii.

A avut contribuţii decisive, morale şi materiale, la ascensiunea pe tărâmul înaltei performanţe a doi sportivi de o mare calitate: Valeriu Calancea şi Mărioara Munteanu, participanţi la două Olimpiade, dar şi la „Mondiale” şi „Europene”.

Astfel, Costel Dimofte este al treilea tehnician gălăţean - după Gicu Gospodinov şi Alexandru Dumitrescu (care activează la Clubul Siretul Piscu) - care primeşte înaltul titlu de antrenor emerit. Brevetul, precum şi o Diplomă de Excelenţă, le-a primit în cadrul festivătăţii la care s-au aniversat 85 de ani de practicarea a halterelor în ţara noastră.

În paralel cu activitatea de antrenor, concitadinul nostru activează cu succes în calitate de arbitru internaţional, categoria I. A oficiat la peste 20 de Campionate Mondiale şi Europene, precum şi la Mondiale Universitare.

În puţinul timp liber pe care îl are la dispoziţie este pasionat de şofat, muzică şi... de haltere. În general, este interesat de tot ce se petrece pe tărâmul sportiv, "mai puţin de bâlbâielile şi scandalurile care dăinuie în fotbal".

Citit 2213 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Ianuarie 2016 16:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.