Variantă de rezervă la OŢELUL: Cantonament la “Ancora”, în loc de unul la munte
Foto: Foto Sorin Pană

Variantă de rezervă la OŢELUL: Cantonament la “Ancora”, în loc de unul la munte
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Echipa gălăţeană îşi va relua antrenamentele luni, cu speranţa unui verdict favorabil la apropiatul termen din procesul de insolvenţă


Ultima parte a anului trecut a adus multe veşti bune pentru echipa de fotbal Oţelul Galaţi, care au crescut considerabil speranţele fanilor că se va ieşi din criza administrativă şi financiară care îi pune, de foarte mult timp, în pericol existenţa. În luna decembrie, s-a scăpat de partea cea mai consistentă a datoriei clubului, după ce ANAF a aplicat legea amnistiei fiscale şi astfel s-a anulat plata a aproximativ 5 milioane de euro, sumă ce îi fusese imputată clubului din 2013. Apoi, primarul Marius Stan a anunţat dorinţa de implicare a municipalităţii, prin sprijin financiar, la salvarea campioanei din 2011, în cazul în care se vor îndeplini două condiţii obligatorii pentru îndeplinirea cerinţelor legislative: oficializarea de către FRF a readucerii sediul social în Galaţi şi schimbarea formei de organizare juridică, din societate pe acţiuni în asociaţie sportivă non-profit.

Pasul următor, unul de importanţă maximă, se speră să fie făcut pe 13 ianuarie, când este programat un nou termen de judecată la Tribunalul Bucureşti în procesul de insolvenţă. Administratorul judiciar Mihai Bojincă lucrează la un nou plan de reorganizare, care urmează să fie prezentat instanţei, aprobarea acestuia fiind o condiţie obligatorie pentru menţinerea echipei în viaţă.

Cel puţin până atunci, activitatea clubului continuă să se desfăşoare în incertitudine, singura bornă fixă din programul de pregătire pentru ultima parte a campionatului fiind data când se va reuni lotul: luni, 11 ianuarie, cu două zile înaintea verdictului Tribunalului Bucureşti. Antrenorul Daniel Florea a spus că şi-ar dori un cantonament la munte, dar are şi o variantă de rezervă pentru cazul în care nu vor fi bani de aşa ceva. „Sper să trecem peste procesul din ianuarie, abia după acest moment vom putea să vorbim dacă este vreo noutate, dacă se va schimba ceva, dacă mai putem continua activitatea. Programul este făcut, include şi un cantonament la munte dar, dacă nu vor fi îndeplinite condiţiile financiare, avem varianta unui cantonament de zece zile în Galaţi, la stadionul Ancora, acolo unde putem avea programul de pregătire fizică necesar înainte de reluarea sezonului competiţional. Vom face tot ceea ce este posibil să evităm retrogradarea, Cu linişte, dacă nu vor mai fi atâtea incertitudini, sunt convins că acest lucru se va întampla”, a declarat Daniel Florea.

Oţelul este pe locul 12, penultimul, în Seria I a ligii secunde, cu şapte jocuri rămase de disputat în sezonul regulat.

Altfel, mijlocaşul Antonio Sefer (15 ani), care a jucat în şapte meciuri din acest sezon în prima echipă a Oţelului, a fost convocat de selecţionerul gălăţean Gabriel Manolache la echipa naţională Under 16, pentru participarea la stagiu de pregătire la Tg. Mureş şi apoi la un turneu internaţional în Turcia, unde va juca la Aegean Cup (18-21 ianuarie) cu echipele similare ale SUA, Belgiei şi Greciei.

Citit 2687 ori Ultima modificare Luni, 08 Februarie 2016 11:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.