Gălăţenii, vicecampioni şi medaliaţi la „Cupa României” la BADMINTON

Gălăţenii, vicecampioni şi medaliaţi la „Cupa României” la BADMINTON
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În sala CS Şcolar Nr. 6 din Bucureşti s-au desfăşurat întrecerile de badminton contând pentru Campionatul Naţional - Under 19.

În conscurs s-au aflat cinci echipe, între care şi CS Universitatea. Primul loc şi titlul de campioană a revenit echipei clubului organizator – CSS 6, sportivii gălăţeni pregătiţi de Dorel Badiu cucerind medaliile de argint, după rezultatele: 3-2 cu CSS 4 Bucureşti, 4-1 cu CSM Timişoara, 5-0 cu CSS Oneşti şi 2-3 cu CSS 6.

CS Universitatea a evoluat în formula: Irina Călin, Andreea Dimitriu, Cosmin Hîncu şi Ştefan Constandache. 

În continuarea întrecerilor au avut loc meciurile individuale contând pentru „Cupa României”. Deşi a fost o a doua competiţie într-un interval scurt de timp şi într-o altă sală, gălăţenii s-au comportat foarte bine, cucerind nu mai puţin de 11 medalii. Iată performerii acestora: simplu masculin, Ştefan Constandache - locul III; simplu feminin: Irina Călin - locul III şi Andreea Dimitriu - locul III; dublu masculin: Constandache/Cosmin Hîncu - locul II; dublu feminin: Irina Călin/Andreea Dimitriu - locul II; dublu mixt: Florentin Gâscă (CSS6)/Irina Călin - locul II, Constandache/Andreea Dimitriu - locul III şi Cosmin Hîncu/Ioana Grecea (CSS 4 Bucureşti) - locul III.

„Chiar dacă au fost două competiţii comasate în trei zile, solicitante, sportivii noştri s-au descurcat bine şi sunt mulţumit de rezultatele lor”, a declarat antrenorul Dorel Badiu.

Următoarele competiţii - tot în tandem - vor avea loc la Galaţi, în perioada 21-24 aprilie: Campionatul Naţional pe echipe şi „Cupa României” la individual, ambele la categoria tineret.

Citit 1926 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Aprilie 2016 16:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.