Phoenix, una caldă, alta rece

Phoenix, una caldă, alta rece
Foto Marius Prisacariu
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

 

Cuplajul baschetbalistic de sâmbătă seara a adus o victorie clară pentru fete și o înfrângere, la limită, pentru băieți.

Echipa feminină de baschet Phoenix a câștigat, scor 83-54 (46-27), în fața formației CSM Satu Mare, într-un meci contând pentru etapa a șasea din Liga Națională. Partida a fost dominată de gălățence încă de la început, acestea impunându-și ritmul de joc.

Cea mai bună dintre jucătoarele de la Phoenix a fost Erica Covile, cu 24 de puncte, 8 recuperări și 2 pase decisive. Celelalte realizatoare gălățence au fost: Katie Rutan 18 puncte, 9 recuperări și 3 pase decisive, Shanice Steenholdt – un nou ”double-double”, cu 16 puncte și 11 recuperări, Romina Filip (9+1+4), Jeanette Jackson (8+3+7), Kerah Nelson (6+2+2) și Andreea Crețu (2+0+1).

Următoarele meciuri ale Phoenix, înaintea pauzei competiționale datorate preliminariilor Eurobasket 2017, vor avea loc în deplasare, pe 2 noiembrie, cu Național Iași, respectiv pe 5 noiembrie, acasă, cu Sirius Tg. Mureș, ambele fiind nou promovate în LNBF.

După această etapă, Phoenix se află pe locul cinci, la egalitate de puncte (9p) cu CSU Olimpia Brașov, care are un meci mai puțin.

Altfel, echipa masculină a Phoenix a pierdut, scor 74-78 (33-36), în fața Steaua - liderul clasamentului în acest moment. Un meci foarte echilibrat, cu multe egalități și schimbări de conducere, în care jucătorii lui Florin Nini au revenit în joc. Ultimul sfert a fost cel care a făcut diferența, experiența celor de la Steaua văzându-se mai bine în teren. În ultimele minute două minute de joc, Phoenix a reușit o serie de șapte puncte consecutive, dar insuficiente pentru a mai schimba soarta meciului.

Pentru Phoenix, realizatori au fost: Bojovici, 17 puncte, 5 recuperări și 6 pase decisive), Milovanovic (15+5+1), Pesic (14+4+2), Waters (12+5+2), Vlaicu (6 p, 5 r), Petică (5+1+2), Guțoaia (3+2+2) și Vizitiu (2 puncte și o recuperare).

 

Următorul meci al Phoenix se va disputa în deplasare, la Timișoara, vineri 4 noiembrie (ora 17,45) și va fi transmis de DigiSport. 

Citit 1315 ori Ultima modificare Duminică, 30 Octombrie 2016 10:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.