Clubul care te face fotbalist fără să dai taxe. ȘCOALA DE FOTBAL JUNIOR, invitaţie la selecţie

Clubul care te face fotbalist fără să dai taxe. ȘCOALA DE FOTBAL JUNIOR, invitaţie la selecţie
Evaluaţi acest articol
(32 voturi)

Şcoala Junior, unul dintre cele mai bune cluburi de fotbal din sud-estul ţării cu activitate destinată copiilor şi juniorilor, a ajuns la momentul în care trece la următorul nivel, înscrierea cu prima sa generaţie în Campionatul Naţional de sub egida FRF.  

Generaţia cu care s-a început activitatea în 2008 a ajuns acum la vârsta juniorilor B, prima categorie de vârstă la care se poate participa la Campionatul Naţional organizat de FRF, iar Junior doreşte să ofere şi continuitate în Galaţi, astfel că va participa în această competiţie.

Cum din acest sezon federaţia impune obligativitatea ca înscrierea să se facă şi la juniori B, şi la juniori A, şcoala de fotbal menţionată va face o campanie de selecţie pentru formarea echipei de juniori A şi completarea grupelor care vor participa din sezonul 2017-2018 la Campionatele Naţionale de juniori B şi C.

Fotbalişti de echipa naţională

Revenind la prima generaţie de jucători a clubului, Junior a crescut trei dintre tinerii fotbalişti ai acesteia, Eduard Lefter, Ştefan Hodină şi Rareş Cristea, până la selecţionarea în echipa naţională Under 15. Această performanţă i-a adus în atenţia marilor cluburi din Liga I, au apărut oferte de transfer şi ultimii doi, împreună cu părinţii acestora, au acceptat-o pe cea de la CS Universitatea Craiova.

Pe termen mediu şi lung, Junior îşi doreşte să le poată oferi jucătorilor săi posibilitatea de a continua în Galaţi, inclusiv la vârsta senioratului, prin parteneriat cu noul Oţelul, unde se conturează revenirea în ligile superioare.

Astfel, în perioada 18-19 februarie, la Stadionul "Siderurgistul" sunt aşteptaţi copiii născuţi în 2000, 2001 şi 2002 (Under 17, Under 16 şi Under 15), iar în perioada 25-26 februarie, copiii născuţi în 2003, 2004, 2005 (Under 14, Under 13, Under 12). Înscrierile se pot face la antrenorii coordonatori Damian Băncilă (U17, U16, U15), la numărul de telefon 0753.183.049 - între orele 12.30-16.00, respectiv Cătălin Savu (U13, U14), telefon 0745.351.026 - între orele 12.30-16.00).

Oferta este o raritate în peisajul fotbalistic românesc, poate chiar unică printre cluburile private dedicate juniorilor: nu se vor percepe taxe pentru cei selecţionaţi!

Copiii care vor continua la Junior după această campanie vor beneficia gratuit de echipament de antrenament şi de joc, pregătire sportivă fără taxa lunară şi se va asigura participarea la Campionatele Naţionale de juniori organizate de FRF şi AJF.

Documentele necesare pentru înscriere sunt: acordul din partea clubului la care copilul este legitimat (dacă este cazul) şi adeverinţă medicală pentru practicarea sportului de performanţă, ce se poate obţine de la medicul de familie.

Prin dezvoltarea continuă din cei opt ani de activitate, Şcoala Junior a devenit singura din Galaţi care în următorul sezon va acoperi participarea la toate nivelurile de vârstă în competiţiile organizate de Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi Asociaţia Judeţeană de fotbal (AJF), iar talentaţii fotbalişti pot rămâne astfel în Galaţi să îşi trăiască bucuria practicării acestui popular sport. Advertorial

Citit 30687 ori Ultima modificare Marți, 14 Februarie 2017 00:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.