Festivalul ȘAHULUI, la Galaţi. Iată până când se mai fac ÎNSCRIERI
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Prisacariu

Festivalul ȘAHULUI, la Galaţi. Iată până când se mai fac ÎNSCRIERI
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Galaţiul va găzdui o nouă competiţie şahistă, “Festivalul şahului gălăţean”, în perioada 16-19 martie, în organizarea Şah Club Galaţi, cu parteneriatul Universităţii „Dunărea de Jos” şi a Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport. Concursul este structurat pe cinci categorii, în funcţie de vârsta sportivilor, de la 6 ani până la seniori, şi va avea loc în holul Universităţii “Dunărea de Jos”.

Întrecerile vor debuta joi, la ora 17,00, cu turneele A şi B (seniori şi juniori, respectiv, juniori sub 10 ani, cu 7 runde în sistem elveţian), ca de la ora 14,00 să se dispute partidele turneelor C (seniori amatori şi copii începători, 7 runde), D (juniori sub 10 ani, începători, 6 runde în sistem elveţian) şi E (juniori sub 6 ani, 6 runde în sistem elveţian).

Înscrierile se pot face până în ziua concursului, la ora 16,30, la telefoanele 0773.804.940 şi 0744.131.263 - Lucian Jugaru, dar şi pe site-ul clubului, www.sahgalati.com, sau pe e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., respectiv, la sala de joc, organizatorii precizând ca doritorii să se prezinte din timp, pentru a evita aglomeraţia.

Taxa de participare la concurs este de 20 de lei pentru începători şi seniori nelegitimaţi, 30 de lei pensionari peste 60 de ani, 40 de lei pentru juniori şi 50 de lei pentru seniori.

Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 19 martie, în jurul orei 18,00, după finalizarea ultimei runde. De notat că organizatorii vor oferi premii, diplome, cupe şi medalii.

Citit 2547 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Martie 2017 11:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.