CONCURS de mountain-bike, în contratimp | ÎNSCRIERI

CONCURS de mountain-bike, în contratimp | ÎNSCRIERI
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Competiţia "Juniorii pedalează" a ajuns la a noua ediţie, iar în noul format se află la cea de-a doua. "Sesiunea" de primăvară va avea loc sâmbătă, 22 aprilie, începând cu ora 9,00, în zona împădurită de lângă Stadionul "Dunărea".

Evenimentul continuă să fie unul dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, dar vine de această dată cu o nouă abordare, desfăşurându-se în regim de contratimp, pe teren accidentat, şi poate fi considerat atât de îndemânare, cât şi de viteză. La final, cei care vor reuşi să parcurgă traseul în cel mai scurt timp vor urca pe podium şi vor fi premiaţi.

Înscrierile se pot face online, pe site-ul oficial al concursului, www.bikeworks.ro, secţiunea “înscrieri” - CLICK AICI, până joi, 20 aprilie (ora 24.00), taxa de participare fiind de 25 lei, iar fiecare participant va primi un pachet de concurs ce va conţine: numărul de concurs, diploma de participare, 0,5 litri apă şi medalie de finisher. Programul de desfăşurare a concursului va fi următorul: ora 9.00 - ridicarea pachetelor de concurs, ora 11.00 - startul categoriei 6-8 ani, ora 12.00 - startul cat. 9-11 ani, ora 13.00 - startul cat. 12-14 ani, iar de la ora 14.00 va avea loc festivitatea de premiere.

Asociaţia Bike Works militează pentru mersul în siguranţă pe bicicletă, motiv pentru care toţi copiii care vor participa la concurs vor trebui să poarte obligatoriu căşti de protecţie.

"Trăim într-o perioadă în care copiii sunt foarte atraşi de tablete sau telefoane, dar noi continuăm să-i provocăm să facă mişcare. Ne dorim să fie cât mai mulţi participanţi, să se bucure de traseul de concurs şi de interacţiunea cu toţi cei care îndrăgesc mersul pe bicicletă", spune Daniel Butan, coordonatorul proiectului celei de-a noua ediţii a concursului "Juniorii Pedalează".

Citit 1915 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Aprilie 2017 10:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.