Antrenorul Jeliazkov rămâne la Arcada

Antrenorul Jeliazkov rămâne la Arcada

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

În plină perioadă de tranziţie între două sezoane, voleibaliştii se bucură de vacanţă, dar totodată nu-şi neglijează nici viitorul din punct de vedere contractual, prelungiri ale angajamentelor sau transferuri.

De altfel, la echipa gălăţeană Arcada, cei din conducerea clubului sunt în negocieri pentru stabilirea lotului pentru următorul campionat, dorindu-se atingerea obiectivului ratat de puţin sezonul trecut, titlul de campioană, iar în acest moment o parte dintre tratative sunt deja finalizate.

Mirel Zaharescu, managerul clubului, ne-a spus că s-a stabilit conducerea tehnică, antrenorul bulgar Nikolai Jeliazkov acceptând să continue la echipa gălăţeană şi pentru sezonul următor, tot cu Marian Apostu ca secund. De altfel, Jeliazkov a şi venit recent în Galaţi, fiind consultat şi pentru campania de transferuri.

Trei transferuri

Au fost perfectate şi primele trei achiziţii: liberoul sârb Neven Majstorovici, muntenegreanul Luka Suljagici (universal) şi Marian Bala. Sârbul Majstorovici, care-l va înlocui pe postul de libero pe compatriorul său Nikola Rosic, are 28 de ani (1,92 m înălţime), este component al echipei sale naţionale şi sezonul trecut a jucat în Franţa, la Rennes. Suljagici este şi el jucător de naţională, are 31 de ani, înălţime 2,08 m şi a mai jucat, în afară de Muntenegru, în Franţa, Italia şi Rusia. Internaţionalul român Marian Bala vine de la vicecampioana SCMU Craiova.

Şase confirmări din vechiul lot

Dintre jucătorii din străinătate care au jucat la Arcada sezonul trecut, deocamdată este sigură rămânerea ridicătorului Filip Despotovski. În ceea ce-l priveşte pe bulgarul Gradinarov, care-şi exprimase dorinţa de a continua la Arcada, acesta a ales în cele din urmă să semneze cu o formaţie din Portugalia.

Totodată, cinci dintre voleibaliştii români din sezonul anterior şi-au manifestat intenţiile de a juca tot la Arcada: Şerban Paşcan, Liviu Cristudor, Andrei Spînu, Mihai Dumitrache şi George Zahar, utlimul revenit după împrumutul la echipa bulgară Montana.

Până la 15 august, când va avea loc reunirea lotului, vor mai fi negocieri şi cu alţi jucători care au evoluat aici în campionatul trecut, dar şi pentru alte transferuri.
Sezonul va începe pe 30 septembrie, cu meciul din Supercupa României în compania formaţiei VM Zalău. Înaintea startului oficial, clubul gălăţean va organiza tradiţionala competiţie „Cupa Arcada”.

În cupele europene, Arcada va întâlni în turul doi din CEV Cup, în luna decembrie, echipa cehă Kladno Volejbal.

Arcada a transferat trei jucători de echipă naţională, un sârb, un muntenegrean şi românul Bala.

Citit 1255 ori Ultima modificare Luni, 19 Iunie 2017 21:03

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
ATENTIE: Comentariile nu se mai publica automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.