Viva Club, CAMPIOANĂ naţională la Under 10

Viva Club, CAMPIOANĂ naţională la Under 10
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

După ce, săptămâna trecută, gălăţenii Gabriel Gheţu şi David Carteputredă, de la Viva Tenis Club, au obţinut titlul de campioni naţionali pe echipe la categoria sub 10 ani, cei doi au impresionat şi în proba de simplu a Campionatului Naţional, unde ambii au ajuns în finală. Trofeul a fost câştigat de Gabriel Gheţu (foto stânga), după un meci intens, scor 1-6, 6-3, 6-2.

În tururile anterioare, Gabriel Gheţu, cap de serie nr. 3, i-a învins pe Nicolas Ribiţă (scor 6-0, 6-0), Anton Constantin (6-1, 6-0), Luca Jinar (6-1, 6-0), Rareş Pieleanu (6-2, 6-3) şi Cezar Papoe (cap de serie 8, scor 6-0, 7-6). Celălalt finalist de la Viva, David Carteputredă, a devenit vicecampion naţional, după ce i-a învins pe Adrian Nedelcu (6-2, 6-1), Eric Niţă (6-0, 6-1), Călin Apostol (6-0, 6-1), Radu Paisvant-Deliescu (6-2, 6-0) şi Sergiu Urzică (cap de serie 7, scor 6-0, 6-2).

"Am dovedit că avem valoare, după titlul la echipe iată că l-am cucerit şi pe cel de la simplu. Bucuria este amplificată de faptul că am reuşit o finală gălăţeană", a declarat Florin Şipoş, antrenorul celor doi finalişti.

Altfel, peste două săptămâni, Clubul Viva Tenis va organiza turneul de tenis pentru copii Under 12 "Viva Trophy".

Citit 2059 ori Ultima modificare Luni, 03 Iulie 2017 16:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.