Maja Ognjenovici a revenit la CSU Metal Galaţi

Maja Ognjenovici a revenit la CSU Metal Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Clubul campion a reuşit să o readucă pe vedeta naţionalei  Serbiei * În premieră pentru voleiul românesc, la Galaţi, soseşte o venezueleancă *

Conducerea echipei gălăţene a obţinut semnăturile a două jucătoare ce vor avea un rol esenţial în viitoarea formulă de joc, gândită de tehnicianul Zoran Terzici pentru participarea în Liga Campionilor: Maja Ognjenovici şi Veronica Carabali Gomez.

După un sezon în care a evoluat în Italia, la Monte Schiavo Jesi, coordonatoarea Maja Ognjenovici (foto) s-a decis să revină în România. Sârboaica de 25 de ani a ales să fie antrenată din nou, la o echipă de club, de Zoran Terzici, antrenor alături de care a cunoscut consacrarea pe plan internaţional.

Cealaltă jucătoare transferată, Veronica Carabali Gomez, provine de la echipa rusă Uralochka Ekaterinburg, dar este din Venezuela. În vârstă de 24 de ani, aceasta evoluează pe postul de „secund”, iar în ediţia trecută a Cupei CEV a fost nominalizată drept una dintre cele mai bune jucătoare ale competiţiei.

În Europa, Gomez a mai jucat pentru echipele Zeiler Koniz (Elveţia) şi Euphony Tongeren (Belgia).

Reamintim că, în această pauză competiţională, echipa campioană a mai transferat patru voleibaliste străine: Vesna Citakovici şi Suzana Cebici – ambele din Serbia, Olga Tocko (Letonia) şi Sonja Borovinşek (Slovenia). Din lotul sezonului trecut au rămas: Alexandra Trică, Sabina Miclea, Daiana Mureşan, Nneka Onyejekwe şi cubaneza Mayvelis Martinez.

Pentru o bună pregătire a viitorului sezon, în aceste zile, jucătoarele şi stafful tehnic – compus din Nenad Djurovici, Nelu Ivanov şi Eugen Pascale – se află într-un cantonament montan, la Buşteni.

Noul sezon al Campionatului Diviziei A1 va debuta pe 10 octombrie, când CSU Metal va evolua, în deplasare, la Tomis Constanţa.

Citit 867 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.