CSU Danubius a pierdut derbiul Dunării de Jos

CSU Danubius a pierdut derbiul Dunării de Jos
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Echipa de handbal feminin CSU Danubius a pierdut ambele meciuri din cadrul turneului "Cupa Danubius", desfăşurat la Galaţi, la care au participat încă două echipe de primă ligă, Dunărea Brăila şi HCM Râmnicu Vâlcea.  

CSU Danubius a pierdut, scor 18-20, duelul cu formaţia brăileană, într-un meci în care a reuşit o revenire, de la o diferenţă de 8 puncte, în minutul 49 (19-11), dar nu suficientă pentru a schimba evoluţia partidei, iar sâmbătă dimineaţa a cedat, scor 17-24, în faţa celor din Rm. Vâlcea. Dunărea Brăila a câştigat, scor 23-17, şi cu Vâlcea.

Antrenorul Valeriu Costea consideră că scopul acestui turneu amical a fost stabilirea relaţiilor de joc din echipă. "Nu m-au interesat rezultatele, ci relaţiile de joc. Avem multe jucătoare noi, sunt multe lucruri care mai trebuie puse la punct. Au fost două meciuri bune, cu două echipe puternice, cu bugete mai mari decât ale noastre. Încercăm să facem lucrurile în aşa fel încât să luăm punctele necesare rămânerii în Liga Naţională", a declarat Costea. Acesta a mai precizat că încă este timp pentru a aranja tacticile de joc. "Mai avem o lună de muncă, până la începerea campionatului. Este timp, suficient, pentru a aranja atacul, apărarea", a concluzionat tehnicianul gălăţean.

În ceea ce priveşte lotul, căpitanul Daciana Balaban (foto 2) a precizat că, deşi nu sunt o echipă cu valori, "suntem o echipă unită, cu jucătoare extraordinare şi vrem să câştigăm fiecare meci şi să arătăm un handbal frumos. Cred că, în aceste trei săptămâni rămase până la începutul campionatului, putem să mai acumulăm şi să ne prezentăm la potenţialul nostru încă de la prima etapă".

Lotul cu care CSU Danubius s-a prezentat în faţa publicului gălăţean şi cu care vrea să abordeze noul sezon a fost format din: Daciana Balaban Curtean, Emilia Anghel, Cristina Marcu, Iulia Artean Stroia, Mădălina Conache, Elena Livrinikj, Dajana Jovanoska, Denisa Şeveler şi Andreea Taivan, jucătoare care au evoluat şi sezonul trecut în echipa gălăţeană, alături de noutăţile din lot: Alla Şeiko (Ucraina), Tamara Bokarici (Bosnia), Elena Şerban, Nicoleta Safta, Cristina Clisu, Roxana Caragea, Raluca Tănasă şi Ana Maria Gogu.

Săptămâna viitoare, turneu la Roman

Pe 18 şi 19 august, CSU Danubius va participa la un alt turneu amical, la Roman, alături de echipele CSM Roman, Măgura Cisnădie şi Rapid Bucureşti. "Vrem ca, de la un meci la altul, echipa să se întărească, sper ca jucătoarele să fie mai ambiţioase. Cu cât mai multe jocuri, cu atât mai bine pentru noi, căci vedem unde mai avem de lucrat", a spus Costea.

Citit 1269 ori Ultima modificare Duminică, 13 August 2017 18:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.