Dunărea pregăteşte, la Miercurea Ciuc, startul noului sezon

Dunărea pregăteşte, la Miercurea Ciuc, startul noului sezon
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Echipa de hochei Dunărea Galaţi se află într-un stagiu de pregătire centralizată la Miercurea Ciuc, care va dura cel mai probabil până la sfârşitul săptămânii următoarea, în funcţie de momentul în care se va putea reintra pe gheaţă la Galaţi în condiţii optime.

Pentru că Patinoarul din Galaţi este închiriat pentru realizarea unui film despre celebra patinoare norvegiană din anii ’30 Sonja Henie, echipa de hochei CSM Dunărea se află de aproape o săptămână într-un cantonament la Miercurea Ciuc, unde face pregătirea specifică, pe gheaţa patinoarului de acolo, pentru noul sezon. Dezavantajul este că şi acolo programul este aglomerat, iar Dunărea poate intra la antrenamente pe gheaţă doar o oră pe zi, timp puţin faţă de cât ar fi necesar.

Noul antrenor principal al echipei, Cornel Chiriţă, asistat de secundul Vitali Donika, îi are la pregătire pe hocheiştii Bogdan Popa, Arnold Laszlo - portari, Alexandru Cristian Munteanu, Zsombor Pal, Attila Goga, Szabolcs Szocs, Levente Lorincz, Tamas Nandor, Szabolcs Hildebrand, Botond Flinta, Adrian Irimia, Antonio Popa, slovacii Juraj Durkech şi Robert Krajci, rusul Timur Rasulov, ucraineanul Nikolai Kolyada - toţi fâcând parte din lot şi sezonul trecut, plus cei veniţi la echipă în această perioadă precompetiţională, Lajos Nyerges (de la Progym Gheorgheni), fraţii ucraineni Butochnov, Anton (34 de ani) şi Andrei (37 de ani) şi lituanianul Donatas Kumeliauskas (30 de ani). De asemenea, fac pregătirea cu echipa de seniori juniorii Dragoş Petrică şi Denis Diaconu.

Dunărea a susţinut în acest stagiu două partide amicale cu SC Miercurea Ciuc, ambele câştigate de harghiteni, care şi-au început mult mai devreme antrenamentele pe gheaţă, cu 6-4 şi 7-3.

Vineri şi sâmbătă, echipa gălăţeană se va deplasa la Gheorgheni, pentru alte două meciuri de pregătire, de data aceasta cu Progym. Apoi, teoretic echipa ar putea reveni acasă, dar cel mai probabil filmările la Patinoarul "Dunărea" - închiriat până pe 20 septembrie - vor permite reinstalarea mantinelei în jur de 15 septembrie, astfel că hocheiştii îşi vor prelungi cantonamentul până atunci.

Dunărea va evolua în următorul sezon doar în Liga Naţională, primele meciuri fiind programate la Braşov, cu Steaua, pe 15 şi 16 septembrie. La Galaţi, primele partide se vor disputa pe 18 şi 19 septembrie, în compania celor de la Corona Braşov.

Citit 1363 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Septembrie 2017 19:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.